Vlad Udrescu face parte din lista elevilor de top ai Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu și este în echipa de robotică TechnoGods, echipă ce a intrat, recent, în istoria Gorjului, prin performanța de ajunge să concureze cu genii într-ale roboticii la semifinalele din S.U.A. Tânărul, în vârstă de 18 ani, este pasionat de programare, mecanică, psihologie, tehnologie și, în general, de toate materiile care „îl ajută să-și dezvolte gândirea logică, viteza de lucru și eficiența”, după cum spune el. Pasiunea pentru construit o are de mic copil, când a început de la banalele piese lego și a continuat prin a experimenta cu jucăriile pe care le primea de la părinții săi, pe care le demonta, iar apoi încerca să le aducă la stare inițială de funcționare. În timp, Vlad și-a dezvoltat această pasiune învățând programare, mecanică și fizică, acest lucru ajutându-l și în participările la olimpiade și concursuri. Este un băiat ambițios și recunoaște că atunci când își propune ceva, este obișnuit să și obțină, chiar dacă necesită mult timp și muncă. Elevul CNET spune că are de învățat câte ceva de la fiecare persoană pe care o întâlnește, fie că îi sunt colegi, prieteni, profesori sau părinți. Și pentru că își dorește un viitor cât mai strălucit, vrea să studieze „Artificial Intelligence and Machine Learning” în Marea Britanie, la Imperial College London, dorindu-și să devină un inginer programator pentru a face lucruri mărețe pentru oameni. Statele Unite ale Americii, „Târâmul tuturor posibilităților”, pare să fie locul care îl atrage cel mai mult pentru a-și duce traiul, întrucât vizita făcută acolo i-a făcut o impresie mai mult decât bună; un loc în care oamenii par să fie mereu binedispuși.
Reporter: Cum te-ai caracteriza în câteva cuvinte? La ce trăsături de caracter crezi că mai ai de lucrat?
Vlad Udrescu: Sunt o persoană foarte deschisă, vorbăreață și curioasă, îmi place să învăț cât mai multe lucruri noi și să mă implic în proiecte. Sunt foarte ambițios și daca îmi propun ceva, pană la urmă, muncesc mult și îmi îndeplinesc obiectivul. Aș vrea să fiu mai calm în unele situații.
Reporter: Care sunt lucrurile cărora le dedici cel mai mult timp?
Vlad U.: Dedic foarte mult timp studiului lucrurilor pe care eu le consider utile pentru mine și care cred că mă vor ajuta în viață. Până să se termine acest sezon FTC, dedicam foarte mult timp echipei de robotică; stăteam în sediul nostru undeva la 10-12 ore în fiecare zi. De asemenea, stau foarte mult timp pe internet și citesc lucruri despre tehnologie și tot ceea ce ține de ea.
Rep.: Cum ai început să dezvolți o pasiune pentru construit și tehnologie?
V.U.: Încă de când eram mic, îmi plăcea să construiesc din piese lego tot felul de chestii. Cred că de aici s-a născut și pasiunea pentru tehnologie. În fiecare seară lucram la câte un nou proiect pe care, după ce îl terminam, mă duceam cu el la părinții mei să le prezint lucrul la care lucrasem câteva ore. Cu anii, am început să fac lucruri mai serioase precum programarea sau realizarea unor circuite electrice și iată că, astăzi, am ajuns să construiesc roboți.
Rep.: Câte obiecte ai stricat pentru a realiza altele noi? Sau care este modul tău de învățare?
V.U.: Foarte multe. Îmi aduc aminte că, mereu după ce primeam o jucărie nouă, fie că era o mașinuță, fie că era un roboțel, eu mereu mă duceam, luam șurubelnița tatălui meu și mă apucam să dezasamblez jucăria să văd cum funcționează. Dacă după asta reușeam să o asamblez la loc și să fie și funcțională, jucăria trecea testul și mă puteam juca cu ea. Cred că asta m-a ajutat să realizez că cel mai ușor pot învăța dacă văd cu ochii mei, dacă pun eu mâna.
Rep.: Faci parte din echipa de robotică a CNET, TechnoGods. Ce rol ai în acel grup de tineri remarcabili?
V.U.: Nu am un rol fix. Teoretic, sunt programator, dar în acești doi ani de când sunt în această echipă, am încercat să fac cât mai mult din toate. Am fost și programator și mecanic, am lucrat și pe parte de PR, dar și cu imprimanta 3D.
Rep.: Ați ajuns până în America cu robotul construit de voi; ce ți s-a părut cel mai frumos la experiența trăită în Detroit?
V.U.: America este țara în care plănuiesc să mă mut în viitor, așa că eram foarte curios să văd dacă îmi va plăcea acolo sau nu. Am observat că S.U.A e foarte diferită, în bine. Oamenii m-au impresionat cel mai mult. Toți cei cu care am avut ocazia să mă întâlnesc și să vorbesc erau extraordinar de prietenoși și păreau fericiți tot timpul. Dacă intrai într-un magazin, vânzătorii te primeau cu zâmbetul pe buze, te salutau, te întrebau cum a fost ziua ta și dacă ai nevoie de ajutor.
Rep.: Cât de greu este să construiești un robot de la 0?
V.U.: Este greu. Noi în România nu suntem învățați nimic practic, doar teorie, foarte multă teorie, inutilă în mare parte, pe care elevul o va uita pana la urmă la câteva zile după ce a învățat-o, iar când va avea nevoie să facă ceva practic, va fi foarte greu pentru el, pentru că, în practică se pot întâmpla lucruri neprevăzute, în teorie nu. E stresant să vezi că mecanismul pentru care ai cumpărat niște piese speciale, pentru care ai stat o lună să îi faci schițele, să îl construiești și să îl programezi, nu funcționează așa cum te așteptai. Însă, după ce rezolvi toate problemele și dai primul test și vezi că merge exact cum ți-l imaginai, atunci apar sentimente de bucurie și satisfacție și, imediat, te gândești că munca pe care ai depus-o nu a fost degeaba.
Rep.: Cum ești la școală? Care obiecte de studiu îți atrag cel mai mult atenția?
V.U.: La școala am momente când mi se pare că pierd timpul și că mai bine aș merge acasă să învăț ceea ce îmi place mie. Cel mai mult îmi place informatica, dar îmi place să învăț și lucruri legate de fizică și matematică pentru că simt că ma ajută să gândesc mai repede, să fiu mai eficient.
Rep.: Ești tipul de elev care dorește să obțină numai note de 10? Cât de greu îți este să obții ceea ce-ți propui, în general?
V.U.: Pentru mine, notele nu sunt importante. Consider că inteligența nu poate fi măsurată folosind niște note, iar dacă ajungi să înveți pentru note, atunci ai înțeles greșit ideea de școală. La școală trebuie să înveți pentru tine, că să te dezvolți pe tine, nu să ai media mai mare decât X. Sunt unele lucruri pe care le învăț din plăcere sau chiar le rețin din clasă pentru că mi se par interesante, dar dacă ceva mi se pare că nu o să îmi folosească niciodată nu mă apuc să îl învăț pentru că ar fi pierdere de timp. Îmi e foarte ușor să obțin ceea ce îmi doresc pentru că atunci când sunt foarte motivat să obțin ceva mă gândesc doar la acel lucru și las orice altceva în spate și lucrez, lupt pentru a îmi îndeplini obiectivul.
Rep.: Ce premii ai obținut la olimpiade sau diverse concursuri, până acum?
V.U.: Cel mai important premiu pe care am reușit să îl obțin este, fără dar și poate, cu echipa Technogods, primul loc la competiția națională de robotică, și semifinală la campionatul mondial de robotica din SUA.
Rep.: Ce modele ai în viață? De la care persoane crezi că poți învăța multe?
V.U.: Încerc să învăț cât mai multe lucruri de la fiecare persoană pe care o întâlnesc pentru că fiecare dintre noi are ceva remarcabil, ceva care poate fi „furat” de alții. Pot spune că am învățat foarte multe lucruri de la fiecare dintre colegii mei din echipa Technogods (Dumi, Duiu, Mihai, Nico, Robi, Stama, Denis, Edi, Ovidiu), atât lucruri de mecanică, programare sau PR, cât și de leadership sau lucru în echipă. De asemenea, am învățat multe lucruri de la mentorii noștri, doamna profesoară Mihaela Runceanu și tăticul nostru, Alex Budin. Nu în ultimul rând, părinții mei, de la care cred că am învățat cele mai multe lucruri. Ca om, îl apreciez pe Eminem, pentru că e genul de persoană care a început de jos, care a crezut în visul său, care a reușit să treacă peste momentele grele și care a devenit om de succes.
Rep.: Ce vrei să studiezi mai departe, la ce meserie te-ai gândit?
V.U.: Am stat și m-am gândit foarte mult la ce facultate să merg. M-am decis că cel mai bine pentru mine este să aplic la Imperial College London, în Marea Britanie, pentru că acolo sunt mult mai multe oportunități pentru tineri, față de ceea ce este in România și în acest mod îmi va fi mai ușor să mă lansez. Vreau să studiez „Artificial Intelligence and Machine Learning” pentru că sunt niște lucruri care sunt în plină creștere și care vor exploda în scurt timp. Meseria la care m-am decis este aceea de inginer programator și visez că voi face ceva important pentru oameni, ceva care să ne ajute pe fiecare dintre noi, încă nu știu exact ce.
Rep.: Care este opinia ta despre viață, în general? Este iarba mai verde în curtea vecinului?
V.U.: Hmm… „A normal life is boring” cred foarte mult în acest citat care e destul de abstract. Eu înțeleg din el că dacă nu încerci să faci cât mai multe lucruri în viață, nu riști, nu faci compromisuri în momentele în care poți, atunci ai dus o viață plictisitoare, iar când o să le povestești nepoților întâmplări din viața ta aceștia se vor plictisi. Așadar, trebuie să trăim o viață pe care să ne-o amintim cu plăcere, fără regrete. În plus, cred că viața este frumoasă, chiar dacă este destul de complicată; dacă nu ar fi părți rele în viață, atunci nu am da importanță celor bune. Trebuie muncit mult ca să ajungi în vârf, și mai mult decât atât, trebuie să vrei cu adevărat pentru că dacă nu crezi în ceea ce faci, atunci faci degeaba. Cât despre iarba vecinului, personal, cred că e cel mai bine să îți vezi de iarba ta și să nu te uiți peste gard la vecin ca să vezi cum e a lui. Să „îți lucrezi” iarba până va fi de un verde de care, în primul rând, tu să fii mândru, iar apoi să te întâlnești cu vecinul și să vă bucurați împreună de cât de frumoasă este iarba din curțile voastre.
