Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Cântatul la caval este tot mai rar în zilele noastre, cel puțin în județul Gorj. La Școala Populară de Artă, doar cinci tineri gorjeni urmează cursuri pentru a învăța să încânte auzul oamenilor prin acest instrument. Pe lângă aceștia, un profesor de istorie vine tocmai de la Călărași pentru a deprinde taina cântatului la caval chiar de la naistul Ștefan Popescu, fost director adjunct al Școlii Populare de Artă Târgu Jiu. Profesorul doctor i-a insuflat dragostea pentru acest instrument chiar și unui sârb, Lavinius Nikolajevic, care acum este stabilit la Timișoara.

Maestrul Ștefan Popescu susține că prea puțini tineri mai sunt interesați de caval, deși acesta este un instrument extraordinar. Cei mai mulți consideră greu să învețe să reproducă armonios sunete la fluierul mare ciobănesc. Astfel, în prezent, Școala Populară de Artă Târgu Jiu are doar cinci elevi gorjeni  la acest instrument, ei fiind: Narcis Ilina din Aninoasa, Alexandru Cioiu din Crușeț, Georgiana Dulcu din Florești, Petronela Bîrsilă, tânăra care a participat de curând la „Next Star” alături de profesorul Ștefan Popescu, dar și Richard Dăianu. De asemenea, Gilbert Ghicolescu, un profesor de istorie în vârstă de 56 de ani vine tocmai de la Călărași pentru a învăța să cânte. „Acest instrument are cel mai frumos ton, are și cinci  găuri, nu are șase cum au celelalte instrumente. Acest instrument nu trebuie să piară, doar că mulți copii nu vor să îl studieze, preferă orga sau altceva, dar eu sper să găsim păstrători de tradiție care să ducă mai departe cântatul la acest instrument al nostru, al românilor, ca și fluierul, ca și naiul”, a declarat Ștefan Popescu, profesor doctor  în cadrul Școlii Populare de Artă Târgu Jiu.

Ștefan Popescu este printre puținii naiști din țară care cântă și la tot felul de pseudoinstrumente. După ce a epuizat instrumentele tradiționale pentru cântat, acesta a început să caute posibilități de a reproduce sunetele cu ajutorul sticlei, nucii, cănuței, ulciorului, morcovului, paiului, frunzei, dar și a altor obiecte pe care nimeni nu s-ar fi gândit să le folosească pentru cântat. În prezent, foarte mulți gorjeni încearcă să cânte la pseudoinstrumentele descoperite și promovate de Ștefan Popescu. Datorită imaginației sale și a talentului, naistul a fost numit „omul orchestră”.  Maestrul este și cel care  a realizat cel mai mare nai din bambus care există în lume.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.