Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

DSC_0004 (2)Jessica Lăzărescu, o fetiță din Târgu-Jiu, poate fi numită, la vârsta sa, una dintre cele mai bune voci din județul Gorj și chiar din România. Copila de doar 12 ani, elevă în clasa a V-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” interpretează melodii de muzică ușoară într-un fel care îți cucerește iremediabil auzul. De la primele versuri interpretate de aceasta îți dai seama că ai întâlnit un talent veritabil, o voce care are mari șanse să se facă auzită pe marile scene ale țării și, de ce nu, ale lumii dacă dă dovadă de perseverență. Iar ca o confirmare că Jessica Lăzărescu este extrem de talentată vine și trofeul Festivalului Național „Coloana Infinitului” , câștigat anul acesta, dar și faptul că eleva s-a calificat în etapa scaunelor la „Vocea României Junior”.

Reporter: Te rog să îți faci o scurtă descriere! Cum te vezi tu?

Jessica Lăzărescu: Sunt o fetiță specială! Mă consider așa pentru că am o familie frumoasă, cu părinți și bunici care mă iubesc, o soră și verișori cu care mă înțeleg, unchi și mătuși ce mă răsfață și prieteni, profesori care au încredere că nu îi dezamăgesc. Urmez cursurile  cercului de muzica ușoară de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, o dată pe săptămână, însă cred că pentru a face performanță într-un domeniu, ar trebui mult mai multă muncă sub îndrumarea unui profesionist.  Eu încerc să exersez acasă, caut piese diverse pe internet, ascult muzică, fac anumite exerciții de respirație, vocalize. Când iau câte un premiu la concurs sau festival de muzică ușoară, sunt mândră că am fost apreciată și conștientizez că visul meu de a cânta trebuie să continue. Asta mă determină să muncesc în continuare pentru a șlefui harul ce mi-a fost dat.

IMG_20160520_165617 (1)Reporter: La ce vârstă ai urcat prima dată pe scenă și cum îți aduci aminte de acel moment?   

Jessica Lăzărescu: Îmi amintesc cu plăcere debutul meu pe o scenă. Se întâmpla la vârsta de cinci ani, vara,  într-un spectacol organizat în satul bunicilor mei, comuna Alimpești, din județul Gorj. Se desfășoară în fiecare an pentru a reuni „fiii satului”, de aceea poartă exact același nume, „ Fiii Satului”. Copiii din sat și cei de la oraș, veniți în vacanță la bunici, pregătesc un program extraordinar, fiecare cu talentul și priceperea lui. Am avut foarte mari emoții, dar familia, bunicii, toți m-au aplaudat și m-au felicitat  pentru reprezentația mea.

Reporter: Cum ai descoperit acest talent?

Jessica Lăzărescu: Eu cânt de când mă știu. Iubesc să fac asta. Cânt, uneori, chiar și atunci când îmi fac temele. Talentul l-am moștenit de la părinții mei, timbrul cred că este asemănător cu al tatălui meu, care a cochetat cu muzica, în liceu, însă nu a făcut din asta o profesie.

Reporter: Ce premii ai câștigat datorită vocii tale, de-a lungul timpului?

Jessica Lăzărescu:  Deși cânt de mult timp, nu am participat la foarte multe concursuri. Cert este că, acolo unde am participat, m-am întors cu premii sau trofee.  Cele mai recente rezultate ce m-au  determinat să cred că „dacă eu iubesc muzica și muzica mă iubește pe mine” au fost cele trei trofee câștigate în numai trei luni ale acestui an și amintesc: la Craiova – Festivalul National „Craiova  Arte  Fest” (26-27 martie 2016), însoțit de un premiu al Enciclopediei  Muzicale  a  României;  la Drobeta Turnu Severin – Concurs Interjudețean de Muzică Ușoară și Folclor „Suflet de  artist” –  21 aprilie 2016;  la Târgu-Jiu – Festivalul Național de Muzică Ușoara și Folk „Coloana Infinitului” – 16-17  mai 2016.

IMG_20160520_165131Reporter: La ce alte concursuri ai mai participat și cum ți s-a părut?

Jessica Lăzărescu: Alte competiții la care am participat au fost cele în care am știut de la început că am  „rivali” tineri talentați, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani. Am participat la „Talent Show Târgu-Jiu, etapa regională, unde am obținut Premiul I, iar la etapa națională, Premiul Special al Juriului. De asemenea, am participat la „Batle of the voices”, unde am obținut premiul III.

Reporter:  Care este cel mai mare premiu pe care l-ai obținut până în prezent?

Jessica Lăzărescu: Cu siguranța, calificarea mea la concursul televizat „Vocea României Junior”, din acest an, este cel mai mare premiu pentru mine. Am trecut prin patru preselecții, organizate la Târgu-Jiu, Timișoara și București, preselecții la care am întâlnit copii cu voci extraordinare. Vestea ca voi merge în etapa scaunelor m-a făcut să înțeleg că și eu sunt unul dintre copiii care merită șansa să arate că pot să exprim tot ce este mai frumos, prin muzică. Sper ca și acel juriu să simtă dragostea mea pentru cântec și, din toamnă, să mă vedeți pe ecranele televizoarelor, reprezentând cu mândrie Târgu-Jiul.

IMG_20160517_190212Reporter:  Care consideri că a fost cel mai emoționant moment din viața ta de când ai început să cânți?

Jessica Lăzărescu: Alaturi de familia mea, eu trăiesc la intensitate maximă fiecare moment, considerându-l unic. Poate așteptarea rezultatului de la preselecțiile „Vocea României Jr.” mi-au dat o emoție aparte.

Reporter: Pe viitor ce proiecte ai în domeniul muzical?

Jessica Lăzărescu: Îmi doresc foarte mult să evoluez în acest domeniu, iau totul pas cu pas…

Reporter:  Care sunt planurile tale în ceea ce privește studiile? Unde vrei să mergi la liceu și facultate? Te-ai gândit sau este prea devreme?

Jessica Lăzărescu: Ca orice copil, am ambiții mari, vreau să cunosc și să descopăr cât mai multe. Prioritatea mea rămâne școala. Învăț foarte bine și încerc să îmbin armonios și activitățile extrașcolare. Îmi place să citesc, dar și să scriu, partea de creație literară este preferata mea. Cred că mă văd urmând Facultatea de Litere, cred că aș fi un bun pedagog. Surioara mea mi-e cel dintâi învățăcel. Rămâne de văzut ce îmi rezervă viața. Încerc să trec peste fiecare etapă, cum pot mai bine, ca eu și cei dragi mie să fie mândri de mine.

Ascult-o aici pe Jessica Lăzărescu: https://www.youtube.com/watch?v=MZVwo_swKvM

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.