Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Matei Vișniec, cel mai mare dramaturg român, a primit Premiul Național „Elvira Godeanu”, vineri, 13 mai, atunci când a avut loc deschiderea Testivalului Internațional de Teatru Dramatic „Elvira Godeanu”. Dramaturgul a urmărit, în deschiderea festivalului de la Târgu Jiu, piesa scrisă de el, „Istoria comunismului pentru bolnavii mintali”, iar la final a fost încântat de modul în care a fost primit de publicul din Târgu Jiu, dar și de premiul obținut.

„Dincolo de acest premiu, care mă onorează, valoarea lui este de șapte ori mai mare, dacă nu ar fi fost acest spectacol și dacă nu l-am trăit cum l-am trăit. Am văzut în seara aceasta un spectacol care îmi confirmă că nu am trăit degeaba.

Am avut o trăire extraordinară am avut, ce bucurie, plenară să văd atâta artă, atâta finețe, atâta măiestrie, atâta dăruire, atâta emergență, și nu numai individuală, atâta artă de grup, atâta dăruire pentru un spectacol, care este dificil. Când nu trișăm, când ne place ceea ce facem, când credem în arta noastră, în regizor și în autor… iese ceva fabulos, pentru că arta este una colectivă. Dacă șchiopătează unul, se prăbușește edificiul fragil ca un castel de cărți de joc” a precizat Matei Vișniec.

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.