La intrarea în Câmpulung Muscel, din județul Argeș, încă se mai vede trecerea romanilor prin zonă. Ești anunțat prin indicatoare, cu mult timp înainte, să vizitezi Castrul Roman Jidava (Jidova), fiind unul dintre cele mai bine păstrate din întreaga Dacie romană. Încă de la intrare ești întâmpinat de către domnul Darie Vasile, care, cu zâmbetul pe buze, te întreabă ce știi despre perioadă respectivă, după care te plimbă prin tot acest muzeu.
Și uite așa am aflat că acest castru avea patru porți de intrare, și anume porta praetoria, orientată spre sud, porta decumana, spre nord, porta principalis sinistra, spre est şi porta principalis dextra, spre vest:
„Acest castru avea patru porți de intrare, avea o formă dreptunghiulară, cu laturile de 132 de m, respectiv 98 de m. Era înconjurat de un zid ce avea turnuri pe fiecare latură, iar cu ajutorul acestui castru se controla drumul prin pasul Bran”.
Tot de la domnul Darie am aflat că nu se cunosc date exacte despre perioada în care a început construirea acestui castru, existând doar anumite presupuneri. Ce se știe destul de exact este sfârșitul existenței sale, plasat undeva pe la mijlocul secolului al III-lea.
Încă se mai pot vedea locuinţa comandantului, clădirea ofiţerilor, magazia în care erau adăpostite proviziile pentru hrana soldaţilor, dar şi a cailor.
Un lucru ce mi-a atras atenția este sistemul de încălzire din perioada respectivă, care încă se vede și acum:
„Instalația utilizată de către romani pentru a se încălzi se baza pe circulația aerului pe sub podele și prin pereți. Trebuie să știți că era un sistem destul de complex, construit din cărămizi și tuburi, din lut.
Și că să vă mai spun un mic detaliu, acest sistem avea capacitatea să înmagazineze căldura și să o elibereze treptat, după oprirea focului”, îmi precizează domnul Darie, după ce-mi vede curiozitatea legată de acest sistem.
În timp ce vizitam muzeul cu obiectele descoperite în urma cercetărilor efectuate în zonă, mai aflu că-n această locație au stat numai militari, vreo 500, singurul care stătea cu soția și copii era comandantul lor:
„În acest castru au stat doar militari, fără familie, doar comandantul lor avea această facilitatea, dacă îi putem spune așa”, precizează domnul Darie.
Totodată, în timp ce admiram o hartă în care se vede Imperiul Roman, dar și porțiunea cu Dacii Liberi, domnul Darie pune un arătător pe hartă, precum învățătorul la școală, și-mi spune: „Aici suntem pe granița Imperiului Roman.
Pe vremea respectivă pe aici, prin Argeș, trecea una dintre liniile menite să apere garnițele acestui imperiu, pe o distanță de vreo 235 de km. Această linie începea undeva din Rucăr, din nord, și se oprea în sud, la dealul Flămânda.”
În timp ce mă conducea spre ieșire din muzeu, acest muzeograf, dedicat meseriei sale, ține să-mi precizeze că acest castru roman este singurul construit din piatră.
Pentru cei care vreți să vizitați Castrul Roman Jidava trebuie să știți că biletul costă 7 lei, este deschis de Marți până Duminică, între orele 9:00 – 17:00, Luni fiind închis. Muzeul se află la intrarea în Câmpulung Muscel, pe drumul ce leagă Piteștiul de acest oraș. Există și câteva locuri de parcare în curtea interioară.