Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Echipa Arhivei de Imagine a Muzeului Țăranului a descoperit una dintre foarte puținele fotografii color realizate, prin procedeul autocromiei, în spațiul românesc înainte de Primul Război Mondial și conservate până azi. Aceasta este poate singura fotografie color a unui interior de muzeu românesc de la început de secol XX documentată până în prezent – și cu siguranță una dintre foarte puținele imagini cunoscute ale primei expuneri a Muzeului de Artă Națională în localul vechii Monetării de la Șosea (1907-1912).

Procedeul Autochrome Lumière reprezintă unul dintre primele procedee viabile de realizare a fotografiilor color. A fost patentat de frații Lumière (inventatorii cinematografului) la 1903, devenind însă disponibil comercial abia din 1907. Procedeul se baza pe modelul aditiv de combinare a culorilor (roșu, galben, albastru). Suportul de sticlă era mai întâi tratat cu o peliculă de amidon pigmentat aleatoriu la nivel microscopic, într-așa fel încât moleculele de amidon colorate acționau ca un filtru de culoare; peste acest strat era aplicată emulsia fotosensibilă. Obiectul fotografic rezultat era, în esență, un diapozitiv pe sticlă care putea fi privit, de preferință, cu ajutorul unui diavizor.

Theodor Ulieriu-Rostás, cercetător în cadrul Arhivei de Imagine, ne relatează: „În spațiul românesc, autocromiile au fost și rămân o raritate. Știam de mai multă vreme că Muzeul de Artă Națională și Etnografie al lui Tzigara-Samurcaș comandase la începutul anului 1910 fotografului bucureștean Franz Duschek Jr. „patru clișeuri în culori după sistem Lumière” cu vederi din muzeu – ceea ce era în sine o informație interesantă pentru circulația timpurie a procedeului în spațiul românesc, dar autocromiile nu păreau să fi lăsat nici o urmă în evidența istorică a Arhivei.

Am descoperit prima și deocamdată singura autocromie conservată în Arhiva de Imagine în cursul procesului de cercetare sistematică a fondului nostru de clișee pe sticlă (alb-negru): autocromia fusese inventariată astfel la începutul anilor ’50 și de atunci nimeni n-o recunoscuse ca atare.”

Muzeul Național al Țăranului Român deține una dintre cele mai importante colecții de arhivă etnografică din țară: peste 80.000 de artefacte ce surprind viața de la sat și de la oraș din ultimii 150 de ani, între care și fotografii, înregistrări audio-vizuale, note de teren și dosare de cercetare, jurnale, albume de familie, proiecte de arhitectură, modele decorative și obiecte de artă naivă țărănească.

Cercetarea și digitizarea patrimoniului fotografic reprezintă o prioritate pentru Muzeul Țăranului. Doar în cursul anului 2023, în cadrul proiectului Dragă Arhivă. Laborator de Inovație Muzeală, peste 1000 de fișe de obiect au fost actualizate cu informații de specialitate, parte dintr-un proces amplu și de durată dedicat documentării aprofundate a colecțiilor de fotografie veche.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.