În acest weekend este sărbătoare la Turceni, acolo fiind marcate zilele orașului. Autoritățile pregătesc o serie de manifestări sportive. Totodată, se va organiza un concurs de talente numit „Tip Top Minitop”, iar pentru adulții care apreciază mașinile de epocă va fi organizată o expoziție cu acest tip de vehicule.
Sâmbătă, după o serie de activități recreative, pe scenă vor urca Cornelia Tică, Sanda N, Maxim și Vescan. Dumincă va avea loc un concurs de pescuit, dar și o paradă a portului popular, ziua urmând să fie încheiată printr-un concert oferit de Gheorghe Turda, Lidia Buble, Dorian Popa și Alina Eremia.