Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Frumoasa Anca Burlan are 19 ani și este originară din comuna Bumbești Pițic. De mică, Anca Burlan cântă muzică populară, iar interpreții care i-au fost profesori de canto popular spun că vocea sa seamănă cu cea a regretatei Filofteia Lăcătușu. De asemenea, tânăra a studiat și naiul. 

anca burlan  anca b l

Tânăra s-a născut la Poienari, un sat frumos din comuna Bumbești Pițic. A absolvit Liceul Național „Spiru Haret” din Târgu-Jiu, iar în prezent își urmează visul de a deveni farmacistă. Anca Burlan a ales Farmacia pentru că i-a plăcut chimia, din primele momente când a descoperit această materie a știut că va rămâne preferata ei. „Mi-a plăcut chimia, iar apoi m-am gândit că, atunci când voi fi farmacist o să am ocazia să lucrez cu oamenii în mod direct, să îi ajut, venind în întâmpinarea lor cu dăruire sufletească. Halatul alb implică responsabilitate, chemarea de a face bine pacienților și, în primul rând, studiul temeinic. Urmează ca pe viitor să reiau cu forțe proaspete pasiunea mea legată de muzică”, a spus fata.

Din clasele primare, învățătoarea sa a observat că Anca Burlan are talent la muzică. De foarte multe ori, micuța școlăriță le cânta colegilor melodii pe care le învăța acasă, cu bunicii săi. „«Școlărei și școlărițe» a fost primul cântec pe care l-am învățat și îl cântam colegilor la școală. Îmi amintesc cu atâta bucurie serile petrecute în casa bunicilor, unde îmi plăcea să urmăresc împreună cu aceștia emisiunea Tezaur Folcloric, aproape că nu lipseam niciodată. Bineînțeles că tot doamna învățătoare a fost prima care i-a spus mamei mele că ar fi păcat dacă nu aș urma o școală de muzică. Anii au trecut, iar când am împlinit 12 ani părinții mei au hotărât ca eu să urmez orele de muzică de la Școala Populară de Artă, unde am avut-o ca profesoară pe doamna Liliana Ciochină. Tot în această perioadă am studiat naiul cu domnul profesor Ștefan Popescu și am făcut parte din grupul Valea Oltețului, al comunei Alimpești. Mai apoi, am continuat pregătirea muzicală cu doamna Emilia Drăgotoiu Nanu, la Palatul Copiilor din Târgu Jiu. Am studiat 3 ani de pregătire muzicală și nai la Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu, iar din 2012 m-am înscris la Palatul Copiilor în clasa doamnei Emilia Drăgotoiu Nanu”, a spus Anca Burlan.

anca burlan h

Emilia Drăgotoiu Nanu i-a fost mentor

În urmă cu cinci ani, Anca Burlan a devenit eleva îndrăgitei interpretei Emilia Drăgotoiu Nanu. Așa cum se întâmplă foarte des, interpreta, care își tratează elevii cu seriozitate profesională, dar și cu foarte multă dragoste, Anca a ajuns să o considere pe profesoara sa o a doua mamă. Emilia Drăgotoiu Nanu i-a fost mentor, nu doar profesor.

1488967_1385368708424864_3021960300520794900_n

„Pe doamna Emilia am cunoscut-o în urmă cu 5 ani, iar pentru că are un dar de la Dumnezeu în ceea ce privește pregătirea copiilor pe meleagurile muzicii, am reușit să ne împrietenim foarte repede, și să ajung astfel să o consider ca pe o a doua mamă. Ii sunt foarte recunoscătoare dânsei, pentru că dumneaei m-a ajutat să simt emoțiile primului meu festival, m-a învățat că trebuie să trăiesc cântecul popular, că muzica trebuie să curgă din sufletul nostru, numai asa va fi pe deplin înțeleasă și apreciată, și astfel pasiunea mea pentru muzică creștea. (…) Pentru mine, în acest moment, prioritară este facultatea și, cu părere de rău, nu reușesc să mai acord muzicii timpul necesar, însă îmi doresc ca pe viitor să pot face asta. (…) De la primele ore de muzică mi s-a spus că semăn cu Filofteia Lăcătușu, iar eu am fost foarte încântată deoarece majoritatea cântecelor pe care le știu sunt din repertoriul artistei, fiind preferata mea”, a spus Anca Burlan.

anca byr

Ce premii a câștigat Anca Burlan

De-a lungul anilor, Anca Burlan a câștigat numeroase premii la concursurile la care a participat. De la 14 ani,  de când a început să meargă la festivaluri, Anca Burlan a strâns în palmaresul său importante distincții. „La 14 ani am participat la primul meu festival, pe data de 12 iulie 2012, Festivalul Copiilor «Domnica Trop», desfășurat la Curtișoara, unde am obținut premiul II. Când am coborât de pe scenă, prima mea impresie a fost că nu am făcut mare lucru, dar faptul că am câștigat premiul II mi-a dat încredere în mine și m-a făcut să înteleg că merită să continui pe acest drum, al muzicii. Mai apoi, am participat la diverse festivaluri, printre care cele mai importante sunt: Premiul II – 2013 – Festivalul Folcloric Pentru Copii Și Tineret «Sofia Draghici» de la Căpreni; Premiul I – 2013 – Festivalul Copiilor «Filofteia Lăcătușu» Alunu Vâlcea; Mențiune – 2013 – Festivalul Național De Muzică Populară; Premiul II – 2014 – Festivalul «Cununa Petrolului Moreni»”, a declarat Anca Burlan.

Ca planuri de viitor, Anca speră să reușească să scoată pe piață un album cu melodii proprii. Până acum, tânăra artistă nu a avut un album, dar cu ajutorul Emiliei Drăgotoiu Nanu a reușit să aibă două melodii proprii „Neică cin’ să te înteleagă” și „Fire-ai să fii de pădure”. „Pe lângă îndrăgita Filofteia Lăcătușu îmi place să ascult Maria Lătărețu, Emilia Bobulac, Maria Apostol, iar de când sunt în Timișoara am început să îndrăgesc muzica bănățeană, cântată de artiști precum Andreea Voica și Liliana Laichici”, a mai spus fata.

festivalul-filofteia-lacatusu-1

Nu concepe viața fără muzică

Crescută într-o familie frumoasă, alături de părinți care au sprijinit-o mereu, Anca Burlan are principii de viață solide. Spune că mereu a crezut în puterea sa de a-și împlini visurile și a muncit mult pentru acest lucru. Nu se dă niciodată bătută și este ambițioasă. „Nu cred că aș putea să concep viața fără muzică, indiferent că sunt tristă sau fericită, muzica nu lipsește. Îmi liniștește sufletul și mă face să experimentez de fiecare dată noi trăiri. Primele emoții simțite pe scenă sunt puternice, poate chiar amestecate cu puțină teamă, dar important este să le facem să fie constructive, astfel că atunci când am microfonul în mână îmi place mai întâi să mă regăsesc, să simt liniștea din jurul meu și apoi să eman cu căldură tot ce am adunat în suflet. Pentru mine, pe primul loc în viață este Dumnezeu, apoi sănătatea și familia mea. Atâta timp cât am aceste lucruri, liniște sufletească și măcar un prieten care să îmi fie aproape, cred că orice este cu putință. Important este ca atunci când ai căzut să te ridici cu mai multă ambiție și să perseverezi până vei reuși”, a încheiat talentata tânără.

 

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.