Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Asociația Uniunea Femeilor din Gorj a desfășurat o ședință la sediul lor din Rovinari. Scopul ședinței, acela de punere la punct a lucrurilor necesare pentru ca acest proiect să prindă contur devenind oficial, a fost atins. S-au dezbătut subiecte, iar acum urmează o amplă campanie de informare a gorjenilor pentru ca tot ajutorul pe care femeile sunt dispuse să-l acorde, să poată fi oferit tuturor celor în nevoie.

Uniunea Femeilor din Gorj este un ONG și este proiectul unor gorjence dornice să facă viața oamenilor aflați în nevoie mult mai ușoară. Simona Rădoi, una dintre femeile fondatoare și președinta asociației, declară pentru Cult-ura: „Asociația Uniunea Femeilor din Gorj s-a întrunit la sediul din Rovinari pentru a pune la punct câteva aspecte legate de organizare. Asociația le oferă femeilor posibilitatea de a se implica în dezvoltarea propriilor comunități și de a câștiga respectul acestora. Este înființată în scopuri caritabile pentru a acorda ajutor material și moral celor aflați în nevoie, indiferent de vârstă, sex, apartenență religioasă sau naționalitate.”

Deja au reușit să strângă numeroase articole de vestimentație și alte obiecte pe care le pregătesc pentru a le dona oamenilor care au o deosebită nevoie de ele.

Gorjencele  care fac parte din acest ONG au mai participat la diverse acțiuni caritabile de-a lungul anilor, dar oficial sunt la început de drum. Își sacrifică din timp și resurse proprii pentru a ajuta copii, bătrâni, femei sau bărbați și nu așteaptă nimic în schimb. Preferă să pună zâmbete pe fețele necăjite, să audă o mulțumire venită din adâncul sufletului, să vadă că toată strădania lor nu este în zadar și că schimbă viețile oamenilor în bine. Pentru că sunt foarte mulți oameni în județ care au nevoie de ajutor, Asociația Uniunea Femeilor din Gorj va primi cu brațele deschise pe orice doamnă sau domnișoară care împărtășește aceleași sentimente și aceiași dorință arzândă de a-și ajuta semenii. Oricine va dori să se înscrie pe listele Asociației, o poate face la sediul din Rovinari, de pe strada Păcii, deasupra brutăriei, între orele 16:00-19:00, unde se pot dona și articole vestimentare, încălțăminte, jucării, rechizite.

Asociația și-a propus să acopere o gamă largă de probleme cu care se confruntă cel mai adesea societatea din zilele noastre. De la instruiri și informări în diverse domenii, la prevenirea bolilor, a abandonului școlar și violenței în familie. Despre obiectivele asociației, pe larg, ne vorbește Simona Rădoi: „Ne dorim să ajungem o asociație puternică. Obiectivele noastre principale sunt: promovarea drepturilor femeilor, combaterea violenței în familie, prevenirea abandonului școlar, să luptăm împotriva abuzului sexual și traficului de femei; Vrem să organizăm programe de voluntariat, programe cultural-educative, de socializare, campanii de planning familial, programe de screening pentru cancer, hepatită.Vrem să acordăm și posibilități de informare și instruire în diverse domenii de activitate. Te invităm să te alături proiectelor noastre din cadrul Asociației Uniunea Femeilor din Gorj, să înveți, să te motivezi și să facem lucrurile posibile. Ajută-ți semenii pentru a primi cea mai mare recompensă sufletească. Alătură-te echipei noastre!”
Oricine este interesat să se alăture acestei frumoase Uniuni a Femeilor pentru a face bine și a schimba vieți este așteptat la sediul asociației din Rovinari, aflat pe strada Păcii, deasupra de brutărie, între orele 16:00 – 19:00.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.