Luni, 28 martie, începând cu ora 11.00, Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” organizează conferință „Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) sau Despre începuturile înfăptuirii Marii Uniri de la 1918”. Invitat special al acestei conferințe este lectorul universitar doctor Vlad Gafița, de laUniversitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
„La începutul anului 1918, în contextul deloc favorabil datorat Primului Război Mondial, România se afla în cea mai grea cumpănă a existenței sale. Prima rază de speranță a sosit de la Chișinău, din Basarabia, prima provincie românească aflată sub stăpânire străină care a decis Unirea. Astăzi, în 2022, omagiem eforturile intelectualilor basarabeni din 1918 care și-au înscris numele în Cartea de istorie a neamului, deschizând drumul românilor spre MAREA UNIRE.”, au precizat reprezentanții bibliotecii.