În satul Rugi, ce ține de orașul Târgu Cărbunești din județul Gorj, mai locuiesc doar patru văduve. Dacă la începutul anilor ’80 satul era plin de viață, astăzi majoritatea caselor sunt închise și lăsate în paragină.
”Nu mai este nimic din ce a fost, doar patru case mai sunt locuite acum. Și eu mă gândesc dacă să vând și să mă mut mai aproape de oraș, dar nu mă lasă copilul”, spunea o localnică în timp ce filmam acest material.