Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care trăieşte de câţiva ani în Italia, poartă peste tot cu el Coloana fără Sfârșit, opera simbol a României. Ionuţ Andrei Pîrvulescu şi-a tatuat pe braţ Coloana lui Brâncuşi. Astfel, gorjeanul își mai alină dorul de țară.

Ionuţ Andrei Pîrvulescu și-a dorit să aducă un omagiu eroilor din Primul Război Mondial, în cinstea cărora a fost ridicat și Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu.

„Ideea principala este să am ceva ce nu are oricine sa fiu mai diferit şi am ales să merg pe o temă istorică. Eu ţin foarte mult la oraşul meu şi mi-am dorit foarte mult să imprim în piele Coloana Infinită, în primul rând ca omagiu eroilor gorjeni care au luptat în Primul Război Mondial pentru a-şi apăra ţara“, a spus Andrei. Tânărul şi-a mai tatuat şi lupul dacic, dar şi un chip de dac. „Portretul dacului care este mai exact un pileat care reprezintă originea noastră , iar lupul dacic tot la fel ne reprezintă şi l-am adăugat în completarea portretului”.

Tatuajele au fost realizate în Italia

Ionuț și-a făcut tatuajele în Italia, la un artist tatuator român. „Am făcut tatuajele în Italia, artistul fiind un român de-al nostru, pasionat şi el de istorie, cu o experienţă de aproape 24 de ani în domeniul tatuajelor şi îmi este prieten drag. Numele lui este Şerban Marius Dorin şi este din Deva. Toată lucrarea a durat 5 ore jumate cu mici pauze deoarece sunt fumător. Am mai văzut lucrări făcute de el cu lupul dacic şi luptători daci, dar se pare ca eu am fost primul care a ales să îşi tatueze Coloana Infinită. Prietenii au fost uimiţi când au văzut calitatea lucrării şi tema în sine”, povesteşte gorjeanul.
Andrei Ionuţ Pîrvulescu  lucrează ca secretar pentru o societate care are domeniul principal construcţii, dar se va întoarce acasă în această vară.

Distribuie:

2 Comments

  • Rent a car Bucuresti, 2 iunie 2017 @ 12:05 Reply

    Un adevarat patriot.

  • Muntii Parang, 30 august 2017 @ 9:42 Reply

    Simbolurile nationale se pastreaza in suflet nu se picteaza pe corp !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.