Filarmonica de Stat Sibiu invită publicul meloman, joi, 17 februarie, începând cu ora 19.00, la Sala Thalia, la concertul simfonic susținut de Orchestra Filarmonicii alături de solistul Marc Coppey – violoncel, sub bagheta maestrului Cem Mansur.
„Concertul este organizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Franceze și al Institutului Francez din București. Excelența Sa doamna Laurence Auer, ambasadorul Republicii Franceze în România, ne va onora cu prezența domniei sale la acest eveniment muzical special. Repetițiile au început în această dimineață, iar dirijorul Cem Mansur, aflat pentru a doua oară la Sibiu, a salutat orchestra în limba română și s-a declarat bucuros de noua colaborare.” au transmis organizatorii.
Simfonia a III-a în la minor, op. 56, „Scoţiana”
Simfonia a III-a în la minor, op. 56, „Scoţiana”, a fost schiţată de Felix Mendelssohn în 1829, în urma unei călătorii în Scoţia, dar partitura nu a fost finalizată decât zece ani mai târziu şi prezentată în primă audiţie în anul 1842, sub conducerea compozitorului, la Gewandhaus, Leipzig. Intenţia lui Mendelssohn a fost ca cele patru mişcări ale simfoniei să se execute fără întrerupere.
Partitura este impregnată de tot ceea ce caracterizează ţinutul supranumit Highlands (istoria recreată de un Walter Scott, legendele poetizate ale lui Macpherson, peisajul grandios şi sonoritatea specifică a cimpoiului). Surprindem, în această pagină simfonică, „un peisagist de primă mână” – după spusele lui Wagner, care aprecia măiestria tratării motivelor populare din primele două mişcări.
Dar culoarea locală, situată într-un registru nostalgic, al reveriei, ni-l relevă pe compozitor în vecinătatea lui Schumann. Evocarea aceluiaşi ţinut – Scoţia, se reflectă într-o altă lucrare aparţinând aceleiaşi perioade, uvertura Hebridele.
Concertul pentru violoncel şi orchestră nr. 1 în la minor (op. 33)
Concertul pentru violoncel şi orchestră nr. 1 în la minor (op. 33) a fost compus de Camille Saint-Saëns între anii 1872-1873, fiind prezentat în primă audiţie la Paris, în anul 1875. Caracteristic pentru lucrare este faptul că cele trei părţi sunt legate una de alta, în ansamblu îmbrăcând forma unui amplu allegro de sonată: expoziţie şi dezvoltare (prima parte), interludiu central şi reexpoziţie (ultima parte).
La acest nivel, lucrarea realizează un model de echilibru, claritate şi îndemânare tehnică: Saint-Saëns exploatează la maxim posibilităţile instrumentului solist şi ştie să îi pună în valoare registrele cele mai bogate, cel grav şi mediu, pe care le scoate în evidenţă în raport cu ansamblul orchestral.
„Elegia” pentru violoncel și orchestră
„Elegia” pentru violoncel și orchestră a fost scrisă de Gabriel Fauré în 1880. Inițial, compozitorul și-a dorit ca lucrarea să fie interpretată într-o mișcare lentă, caracteristică sonatei pentru violoncel. Totuși, restul sonatei nu s-a mai materializat niciodată, iar Fauré a transformat mișcarea într-o lucrare independentă pentru violoncel și pian.
A avut prima audiție în 1883 și în același an a fost publicată. În 1890, Fauré a orchestrat partitura pentru pian, iar solistul primei audiții în această versiune a fost Pablo Casals. Veți sesiza imediat tema principală, cântată de violoncel cu un delicat acompaniament orchestral.
Tema are linii melodice foarte ample care evidențiază patosul pe care Fauré dorește să-l portretizeze. Veți remarca modul în care tempo-ul devine mai rapid pe măsură ce clarinetul și oboiul introduc noi idei muzicale.
Pentru moment, violoncelul preia rolul de acompaniament. Apoi, un violoncel mai intens marchează desfășurarea unor idei mai dezvoltate, dar la fel de melodice precum tema principală. Ulterior, muzica devine mai intensă, într-o „competiție” acerbă între violoncel și orchestră. Violoncelul câștigă și ne readuce la tema principală, de data aceasta într-un registru înalt. Spre finalul „Elegiei”, violoncelul reia unele idei din această temă evoluând spre un final solemn.
Marc Coppey cântă la un violoncel vechi de peste 300 de ani
Recunoscut pentru interpretarea solistică de excepție, proiectele ample în domeniul muzicii de cameră alături de cei mai apreciați muzicieni ai momentului, dar și eforturilor pentru dezvoltarea literaturii de profil, Marc Coppey este considerat unul dintre cei mai importanți violonceliști la nivel mondial. În plus, se bucură de un prestigiu din ce în ce mai mare pe scena internațională și în calitate de dirijor. Marc Coppey cântă la un violoncel construit în atelierul venețian Matteo Gofriller, în 1711, cunoscut drept ‘Van Wilgenburg’, și locuiește la Paris.
Un protejat al faimoșilor Yehudi Menuhin și Mstislav Rostropovich, Coppey a marcat prima reușită internațională la vârsta de 18 ani, când a câștigat Premiul I și Premiul pentru cea mai bună interpretare a lui Bach la prestigiosul concurs Bach de la Leipzig (1988).
La scurt timp, a debutat la Paris și Moscova în colaborare cu Yehudi Menuhin și Victoria Postnikova și a evoluat l Evian Festival la invitația personală a lui Mstislav Rostropovich. De atunci și până astăzi, Marc Coppey și-a dezvoltat o carieră solo impresionantă.
Colaborează regulat cu cele mai bune orchestre și cei mai reputați dirijor, printre care îi amintim pe: Alain Altinoglu, Lionel Bringuier, Lawrence Foster, Alan Gilbert, Kirill Karabits, Emmanuel Krivine, John Nelson, Pascal Rophé, Yan Pascal Tortelier și Yutaka Sado. Ministerul Culturii din Franța i-a acordat, în 2014, titlul de Ofițer al Artelor și Literelor.
Printre realizările recente, menționăm apariția solistică alături de Orchestre National du Capitole de Toulouse/dirijor Lio Kuokman, Orchestre Philharmonique de Radio-France/dirijor Kazushi Ono, Orchestre Philharmonique de Strasbourg/dirijor John Nelson și Orchestra Națională Simfonică de Radio Poloneză/dirijor Lawrence Foster.
Ca dirijor, Coppey colaborează cu Deutsche Kammerakademie și Orchestre Royal de Chambre de Wallonie, printre alte ansambluri mari, și este director muzical al Zagreb Soloists (din 2011). În 2021, a devenit artist rezident al Orquestra Sinfónica do Porto Casa da Música, interpretând Dutilleux (cu John Storgårds), Dvořák (cu Vassily Sinaisky) și Elgar (cu Michael Sanderling), împreună cu Rhim (cu Peter Rundel) și Shostakovich No.1 (cu Stefan Blunier).
Marc Coppey este un muzician de cameră pasionat, fost membru al Cvartetului Ysaÿe (1995-2000), actualmente director artistic al festivalului anual Les Musicales de Colmar. Colaborează frecvent cu pianiști precum Nelson Goerner, Stephen Kovacevich, Kun-Woo Paik și Maria-João Pires, violoniștii Ilya Gringolts, Vadim Gluzman, Viktoria Mullova, Alina Pogostikina sau violistul Lawrence Power, ori flautistul de renume mondial Emmanuel Pahud. Partenerul alături de care Coppey susține proiectele sale camerale este reputatul pianist rus Peter Laul.
Amplitudinea repertoriului lui Coppey stă mărturie a curiozității sale muzicale profunde: în completarea partiturilor clasice pentru violoncel, muzicianul este un adevărat explorator al lucrărilor mai puțin cunoscute și contemporane. A susținut premiere ale unor concerte pentru violoncel scrise de compozitori precum Jacques Lenot, Marc Monnet, Eric Tanguy și premiere naționale de Elliott Carter, Mantovani și Erkki-Sven Tüür. Printre compozitorii care i-au dedicat lucrări lui Coppey se numără Lera Auerbach, Christophe Bertrand, Hugues Dufourt, Frédéric Durieux, Ivan Fedele, Philippe Fénelon, Philippe Hurel, Michael Jarrell, Betsy Jolas, Frank Krawczyk, Philippe Leroux, François Meïmoun, Brice Pauset, Enno Poppe, Thierry Pécou, Michèle Reverdy, Johannes Maria Staud și Frédéric Verrières.
În prezent, Coppey realizează înregistrări pentru Audite. De curând au fost lansate: integrala pentru violoncel și pian de Beethoven (cu pianistul Peter Laul), concertele pentru violoncel de CPE Bach și Haydn (cu Zagreb Soloists), și lucrări pentru violoncel și orchestră de Bloch și Dvorak (cu DSO Berlin/Kirill Karabits).
Următorul proiect discografic cuprinde concertele pentru violoncel ale lui Shostakovich, înregistrate live în concert cu Orchestra Simfonică Poloneză de Radio/dirijor Lawrence Foster și transmise internațional de Medici.tv. Înregistrările lui Coppey au fost aclamate de critici, inclusiv prin distincții pentru Diapason d’Or și “Choc” în Monde de la Musique pentru concertul pentru violoncel de Dutilleux (cu Orchestra Filarmonicii din Liège/Pascal Rophé) sau mult doritul “ffff” din partea Télérama.
De asemenea, Marc Coppey a realizat înregistrări cu casele de discuri Accord/Universal, Aeon/Outhere, Decca, Harmonia Mundi, K617, Mirare și Naïve. Platformele de streaming care găzduiesc înregistrări ale lui Coppey sunt Arte.tv și Medici.tv.
Preocupat de formarea generațiilor viitoare de muzicieni, Coppey este profesor la Conservatore National Supérieur de Musique din Paris și este invitat regulat să susțină masterclass-uri în Europa, Asia și cele două Americi. Din octombrie 2020, este director artistic al Saline Royale Academy d’Arc-et-Senans, o unitate de învățământ muzical nouă și performantă din Franța.
Cem Mansur revine la pupitrul orchestrei sibiene
Născut la Istanbul, Cem Mansur a urmat cursurile universitare în domeniul muzical la Londra, la City University și Școala de muzică și teatru Guildhall, unde a obținut Premiul Ricordi pentru dirijorat. Mai târziu, a studiat la Institutul Filarmonic din Los Angeles cu Leonard Bernstein.
Mansur a fost dirijor al Operei de Stat din Istanbul din 1981 până în 1989. După debutul de mare succes cu Orchestra Britanică de Cameră, la Londra, în 1985, a dirijat diverse orchestre și companii de operă în Olanda, Franța, Italia, Republica Cehă, România, Ungaria, Germania, Suedia, Spania, Mexic, Israel, Croația, Polonia, Africa de Sud, Finlanda, Albania și Rusia, fiind un oaspete frecvent la Teatrul Mariinsky, la invitația lui Valery Gergiev, unde – printre alte opere – a dirijat prima audiție absolută a lucrării “Madama Butterfly”.
Între 1989 și 1996, Cem Mansur a fost dirijor principal al Orchestrei orașului Oxford și în 1989 a devenit director artistic al Orchestrei de Cameră Akbank, câștigându-și o recunoaștere specială pentru programarea sa creativă până la desființarea orchestrei în 2011.
Printre orchestrele pe care le-a dirijat, amintim: Virtuosi din Moscova, Filarmonica din Helsinki, Britten Sinfonia, Royal Philharmonic Orchestra, English Chamber Orchestra, London Mozart Players, City of London Sinfonia, BBC Concert Orchestra, Orchestra Filarmonicii George Enescu (București), Concerto Grosso Frankfurt, Orchestra Filarmonicii din Ciudad de Mexico, Torre del lago Puccini Festival și Holland Park Opera Festival din London unde a avut apariții regulate din 1997.
A evoluat alături de numeroși soliști de excepție, precum: Murray Perahia, Viktoria Mullova, Salvatore Accardo, İvo Pogorelich, Janos Starker, Midori, Moura Lympany, Dmitri Alexeev, Barry Douglas, Stephen Kovacevich, Mikhail Rudy, Julian Lloyd-Webber, Galina Gorchakova, Christian Lindberg, Hakan Hardenberger, Sergei Nakariakov, Dimitris Sgouros, Evelyn Glennie, Natalia Gutman, Alexander Toradze, Antonio Meneses, Shlomo Mintz, Alice Sara-Ott și Sharon Bezaly.
Repertoriul vast al lui Cem Mansur include numeroase lucrări mai puțin obișnuite. Spre exemplu, a dirijat prima interpretare a operei neterminate a lui Elgar „Doamna spaniolă” la Londra și prima audiție a operei „Whittington” de Offenbach, după premiera din secolul XIX, la City of London Festival în anul 2000.
În mai 2010, Cem Mansur a dirijat prima audiție mondială a compoziției “Veni Creator” de Arvo Pärt în Polonia. Evenimentul muzical a urmat vizitei sale în Finlanda, unde a dirijat premiera europeană a celei de-a patra simfonii a acestui compozitor, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Helsinki. Concertul a fost primit cu entuziasm de compozitor, care l-a recomandat pe dirijorul de origine turcă pentru a asigura conducerea muzicală a lucrărilor sale la diverse festivaluri.
Mansur este președintele Societății Corale din Ipswich, cea de a doua instituție de acest gen ca vechime din Anglia, și director muzical fondator al Orchestra Naționale de Tineret a Turciei. De asemenea, a fost dirijor al Orchestrei de Tineret Turco-armene și al Orchestrei de Tineret Turco-elene. La începutul stagiunii 2019-202, a devenit director artistic al CRR Concert Hall, cea mai importantă sală de spectacole din zona metropolitană Istanbul.
Cem Mansur a dirijat pentru prima oară la Sibiu în iunie 2021, ocazie cu care a apreciat ospitalitatea echipei Filarmonicii, profesionalismul orchestrei și frumusețea orașului.
