Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în calitate de partener, invită publicul să viziteze la Palatul Culturii, în perioada 30 iunie – 14 iulie 2022, expoziția „Un Iași pentru viitor”, derulată în cadrul concursului internațional de arhitectură organizat de compania „Iulius”, pentru o nouă dezvoltare în centrul orașului, în dialog cu patrimoniul care definește Iașul din prezent.

Expoziția integrează propunerile a patru birouri din topurile mondiale de arhitectură – Foster+Partners, MVRDV, UNStudio și Zaha Hadid Architects – participanți pentru prima dată la un concurs de specialitate din România, cu scopul de a identifica soluții pentru valorificarea reperelor arhitecturale ale trecutului, în acord cu necesitățile de dezvoltare urbană prezente și viitoare.

De asemenea, membri ai acestor birouri  vor fi prezenţi joi, 30 iunie, de la ora 09.00, la conferința „Cities of the Future”, care va avea loc în Sala Voievozilor a Palatului Culturii. În prima parte a evenimentului, arhitecţii Foster+Partners, MVRDV, UNStudio și Zaha Hadid Architects îşi vor prezenta soluțiile gândite pentru concursul internațional de arhitectură, iar în partea a doua, vor participa la o dezbatere despre cum vor arăta orașele viitorului.

Câștigătorul competiției de arhitectură, desemnat de un juriu compus din istoricul Cătălin Turliuc și arhitecții Șerban Țigănaș, Augustin Ioan, Dragoș Ciolacu, Mihai Corneliu Drișcu și Matei Bogoescu, va fi anunțat la finalul conferinţei „Cities of the Future”.

Evenimentul, organizat în parteneriat cu New Iași Architecture (NIA), club de dezbatere și informare asupra spațiului construit din Iași, și SHARE Architects, consilier în pregătirea concursului internațional de arhitectură și selecția birourilor invitate, va putea fi urmărit live pe https://learn.share-architects.com/. Mai multe detalii, pe www.iasipentruviitor.ro.

Expoziția „Un Iași pentru viitor” rămâne deschisă publicului până pe 14 iulie 2022, în Holul Central al Palatului Culturii, programul de vizitare fiind de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00. Intrarea este liberă.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.