Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca anunţă ultima premieră a acestei stagiuni cu spectacolul „Lacrimile amare” ale Petrei von Kant de Rainer Werner Fassbinder, traducere de Victor Scoradeț, care va avea loc sâmbătă, 9 iulie 2022, în Sala mare, de la ora 19:00.

„Am hotărât să propun acest text al lui Fassbinder pentru că îmi place foarte mult cum scrie și cred că are și o puternică relevanță azi. Poate că e un clișeu să vorbești de relevanță și actualitate, de faptul că are un ecou în societatea contemporană, dar felul în care el prezintă personajele și poveștile, felul în care el aduce în discuție niște teme încă sensibile, din păcate, și după 50 de ani, mi se pare relevant.

Acesta a fost și unul dintre argumentele pentru care am ales textul: datorită subiectului pe care-l abordează, pentru că putem spune povestea unor femei și a unei povești de iubire dintre două femei, faptul că putem vorbi despre această emancipare sexuală, dar și despre o descoperire a propriei orientări sexuale la o vârstă nu neapărat fragedă.

Personajul nu mai are 20 de ani și cred că e important să vorbim despre faptul că te poți descoperi la orice vârstă și să-ți asumi orientarea ta sexuală.

Pe de altă parte, suntem într-un moment de dezbatere foarte pregnantă despre paritate, despre reprezentarea femeilor, despre poziția femeilor în societate, despre felul în care alegem să spunem poveștile lor.

Da, este un spectacol pe de o parte feminist, pe de altă parte care vorbește despre feminitate, lucrurile se întrepătrund […] textul vorbește și despre condiția artistului.

Nu neapărat despre cineva care lucrează în teatru, ci în industria modei, dar face parte din același univers al artei, și mă interesează să vedem ce relevanță și ce necesitate mai are arta azi, felul în care noi, artiștii, ne punem în pericol pe o scenă, felul în care ne raportăm la personajele pe care le jucăm, la poveștile pe care le spunem, câtă distanță, câtă obiectivitate și câtă critică putem aduce despre arta contemporană pe care o facem.“, a precizat Eugen Jebeleanu, regizorul piesei de teatru.

Din distribuţia piesei de teatru fac parte actorii: Petra von Kant – Ramona Dumitrean. Karin Thimm – Sânziana Tarța, Marlene, angajata ei – Angelica Nicoară, Sidonie von Grasenabb, prietena ei – Elena Ivanca, Valerie von Kant, mama ei – Miriam Cuibus, Gabrielle von Kant, fiica ei – Diana Buluga.

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.