Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Alexandru Tomescu și invitații săi i-au încântat pe cei peste o mie de gorjeni și nu numai, prezenți în Parcul Coloanei fără Sfârșit din municipiul Târgu-Jiu. Magicul concert a avut loc vineri seara, atmosfera fiind una de vis! Violonistul a cântat la vioara Stradivarius Elder-Voicu, creată acum mai bine de 300 de ani, fiind acompaniat de pianista Sînziana Mircea și bandoneonistul Omar Massa. Concertul a început la asfințitul soarelui și s-a încheiat după ce luna își făcuse apariția. De la Târgu-Jiu, orașul care a încheiat Turneul Stradivarius, violonistul Alexandru Tomescu a plecat la Paris.

Au trecut zece ani minunați de când talentatul violonist Alexandru Tomescu a demarat „Turneul Stradivarius”, zece ani care înseamnă peste 150 de spectacole la care au asistat peste 75.000 de spectatori în numeroase orașe din România, mii de ore de studiu, foarte multe cauze sociale și umanitare sprijinite, dar și colaborarea cu artiști români și străini care au contribuit la spectacolele susținute. Vioara Stradivarius Elder a fost creată de Antonio Stradivari acum 315 ani, fiind cumpărată de statul român în 1956. Vreme de 40 de ani, la acest magnific obiect de patrimoniu nu doar național, ci universal, a cântat violonistul Ion Voicu, iar după moartea sa, numele i-a fost adăugat la denumirea instrumentului muzical. Din anul 2007, în urma unui concurs, vioara Stradivarius Elder-Voicu i-a fost încredințată talentatului violonist Alexandru Tomescu, cel mai cunoscut instrumentist român contemporan, premiat la numeroase competiții naționale și internaționale. De când i-a fost încredințată vioara Stradivarius, Alexandru Tomescu a inițiat acțiunea culturală și artistică „Turneul Stradivarius”, proiect îndrăzneț și de anvergură care, anul acesta, a împlinit zece ani! Finanțarea proiectului este privată, iar Alexandru Tomescu, sub genericul „Turneul Stradivarius”, a concertat în zeci de localități din țară, printre care și municipiul Târgu-Jiu. Pentru prima oară, Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius au venit la Târgu-Jiu în 2015. Anul acesta, pe 9 iunie, în Parcul Coloanei fără Sfârșit, violonistul a susținut ultimul concert din anul X al Turneului Stradivarius.

 

A fost pentru a doua oară când celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu a răsunat în aer liber, în vecinătatea inegalabilei opere a lui Constantin Brâncuși! La Târgu-Jiu a fost singurul loc unde Alexandru Tomescu a concertat în afara unei săli de spectacole. „Nu ai cum să nu simți energia operelor create de genialul Constantin Brâncuși! Ne-a impresionat și inspirat pe toți trei. Eu cred că este o inițiativă remarcabilă a primăriei de aici, din Târgu-Jiu, aceea de a organiza acest concert din Turneul Stradivarius în Parcul Coloanei Fără Sfârșit! Să vezi copii care dansează, copii care stăteau pe iarbă, mici balerine care trăiau muzica noastră, apusul, Coloana… este ceva minunat! Sper ca și alte orașe din România să ia exemplu de aici și să organizeze concerte de muzică clasică în parcuri, în aer liber. Este vară, astfel muzica clasică poate fi mai aproape de oameni în acest fel”, a spus violonistul Alexandru Tomescu.

Turneul cu numărul zece a mai însemnat explorarea „unei muzici pasionale, meditative și melancolice. (…) Omar Massa este un artist cuceritor. Muzica lui Piazzolla are nevoie de bandoneon ca de aer. Omar aduce pe scena de concert a Turneului Stradivarius un autentic aer argentinian; instrumentul său, un bandoneon vechi de peste 100 de ani, se va acorda perfect cu vioara Stradivarius! Sînziana Mircea a concertat în America, Japonia, China, a obținut diploma de licență în Germania și diploma de master la Londra. A obținut numeroase premii. (…) Turneul Stradivarius s-a încheiat la Târgu-Jiu, chiar aici, într-un loc cu o însemnătate deosebită. Următorul concert va avea loc la Paris, astfel că încheiem cumva drumul lui Brâncuși, început la Târgu-Jiu și sfârșit la Paris”, spunea violonistul Alexandru Tomescu în deschiderea concertului.

  

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.