Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Turneul național al filmului „PHOENIX – povestea continuă” ajunge și la Târgu Jiu pe 31 martie, la Cinematograful „Sergiu Nicolaescu”. La eveniment vor fi prezenți membrii emblematici ai formației, dar și echipa care a realizat filmul. Filmul este regizat de Cristian Radu Nema, producător fiind Bianca Beatrice Michi.

Filmul spune povestea trupei, așa cum am trăit-o cu toții și transpune cinematografic, la aniversarea a 60 de ani, spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix. Documentarul conține imagini de arhivă unice, niciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video.

„Acest documentar trebuie să existe şi trebuia să poarte un nume. Practic documentarul acesta, din imaginile care se regăsesc în el, reiese că cineva a mai încercat şi în anii ’90, şi în anii 2000, dar acum a trebuit să ia naştere, la aniversarea aceasta de 60 de ani”, a precizat Cristian Radu Nema, regizorul filmului.

Regizorul a precizat că ideea pentru acest film a pornit în urmă cu zece ani, procesul de documentare fiind unul foarte lung.

„Sunt imagini pe care eu le-am strâns în peste zece ani de zile, pentru că documentarea la filmul ăsta pentru mine a început încă din şcoală. Eram în facultate când am început să lucrez la documentarul acesta, la pasiunea aceasta pentru Phoenix.

Documentarea implică materiale multe şi tot ce înseamnă documentare despre un subiect şi, după ani de zile în care am înţeles subiectul, l-am digerat, m-am apropiat de el, am descoperit materiale, mi-am dat seama că acestea sunt materiale pentru acest documentar, drept pentru care m-am apucat de el acum vreo cinci ani şi de atunci lucrez la el.

A fost un proces de documentare foarte lung şi, practic, filmul s-a născut acum, când a vrut el să se nască. Eu am vrut acum cinci ani, aveam intenţia acum 10 ani, dar filmul s-a născut acum”, a afirmat el.

Pe parcursul celor 60 de ani de activitate, trupa Phoenix a transmis publicului, dincolo de muzică, o stare de spirit, un suflu şi o energie care se menţin şi astăzi, trecând peste regimuri politice şi diverse alte situaţii de fapt.
Turneul național “PHOENIX – Povestea” 2023:

25 martie, ora 17:00: Târgu Mureș – Palatul Culturii, în prezența lui Nicu Covaci. Bilete: https://booktes.com/

26 martie, ora 19:00: Bistrița – Cinema Dacia, în prezența lui Nicu Covaci. Bilete: https://cinemadacia.ro/film/PHOENIX-Povestea–1-1439

27 martie, ora 19:00: Zalău – Cinema Scala, în prezența lui Nicu Covaci. Bilete: www.cinemascala.ro

28 martie, ora 19:00: Oradea – Cinema Palace, în prezența lui Nicu Covaci. Bilete: https://www.cinemapalace.ro/ro/program/toate/fId-1585

29 martie, ora 18:00: Arad – Cinema Arta, în prezența lui Nicu Covaci. Rezervări la 0740 946 821.

30 martie, ora 18:00: Sibiu – Cinema Arta, în prezența lui Nicu Covaci. Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-phoenix-povestea-sibiu

31 martie, ora 19:00: Târgu Jiu – Cinema „Sergiu Nicolaescu”,  în prezența lui Nicu Covaci. Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-phoenix-povestea-targu-jiu

1 aprilie, ora 19:00: Craiova – Cinema Patria, în prezența lui Nicu Covaci. Bilete: https://eventbook.ro/film/bilete-phoenix-povestea-craiova

2 aprilie, ora 19:00: Pitești – Filarmonica Pitești, în prezența lui Nicu Covaci. Bilete: https://www.bilete.ro/proiectia-speciala-phoenix-povestea/

3 aprilie, ora 19:00: Râmnicu Vâlcea – Teatrul Anton Pann, în prezența lui Nicu Covaci. Bilete:

https://www.bilete.ro/proiectia-speciala-phoenix-povestea/

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.