Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!. În cadrul Stagiunii 2023-2024: „Să vorbim pe bune despre noi”, Teatrul Masca lansează o invitație deschisă către public în vederea participării – alături de personalități cheie ale mediului cultural, social și politic al Capitalei – la o serie de dezbateri performative, sincere și pe bune, despre teme de actualitate și provocatoare.

Primul sezon „La liber” îl are ca moderator și curator pe Alex Tocilescu, scriitor și publicitar de notorietate, om al orașului și vocea Teatrului Masca pentru această stagiune.

„Ideea acestor discuții nu e să găsim adevărul și la final să fim cu toții mai luminați, ci dimpotrivă, să vorbim despre lucrurile care ne bântuie și, poate, să plecăm de-aici cu niște neclarități noi în cap,” explică Tocilescu.

Până acum, întâlnirile „La liber” au abordat următoarele teme: ,,În orașul ăsta nimănui nu-i pasă de oameni”, „Cu atâta corectitudine politică nu mai poți să faci nicio artă”, „Suntem cel mai mișto popor nașpa” „With a little help from my friends”, respectiv „Scandal în teatru”.

Joi, pe 28 martie, discuția va porni de la modul de gândire de tip „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?! cu referire la puntea dintre generații.

„Sigur, nu-i nimic nou aici; bătrânii zic dintotdeauna despre tineri că sunt obraznici, prost-crescuți sau de-a dreptul „proști”. Dar dacă au și ei pe undeva puțină dreptate? Sau n-au? Pentru că nu știu, i-am invitat pe niște bătrâni care au mai mult de-a face cu tinerii să ne spună cum stă treaba cu ei, dacă generația care vine e cea mai nasoală ever, sau cea mai faină, sau dacă e o generație ca oricare generație, care face niște vâlvă o vreme, dar după aia intră în câmpul muncii și-și face credite și se îmburghezește și devine și ea, la rându-i, conservatoare”, dă startul la dezbatere Alex Tocilescu.

Alături de acesta și de dumneavoastră, vor participa la discuție invitații: Denisa Cotor (Gen, știri și Gen, Revistă), Diana Filimon (Gen, știri), Răzvan Bucur (strateg la Saatchi&Saatchi), Georgiana Sârbu (profesoară de Română la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și scriitoare).
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.