Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

În luna martie, Teatrul Ion Creangă aniversează 186 de ani de la nașterea scriitorului Ion Creangă. Cu această ocazie se va organiza evenimentul „Luna lui Ion Creangă Povești și Amintiri din copilărie”. Toată luna vor avea loc spectacole de teatru după poveștile lui Creangă, ateliere de teatru, precum și o expoziție, la Sala Mică a Teatrului din Strada Biserica Amzei nr. 21-23.

„Toată luna vom avea parte de povești și amintiri din copilărie. Pe lângă spectacolele din repertoriul curent al Teatrului Ion Creangă, cum ar fi: „Punguța cu doi bani”, „Fata babei și fata moșului”, „Ursul păcălit de vulpe” și „Prostia omenească”, vor avea loc și ateliere de teatru și improvizație după poveștile lui Ion Creangă.

Cei mici se vor aventura prin poveștile lui Creangă, vor putea deveni personaje și, ghidați de actori, vor spune propria poveste, având puterea de a modifica finalul ei. În seria atelierelor dedicată amintirilor lui Creangă, cei mici vor face cunoștință cu Nică și câteva dintre personajele despre care povestește acesta: Smărăndița, mătușa Mărioara, mama și pupăza.

Copiii vor lua parte la toate năstrușniciile lui Nică și îl vor ajuta pe acesta să descopere de ce este bine să mergi la școală, să îți asculți mama și de ce nu trebuie să rănești animalele sau să furi.

Vom sărbători această lună și prin reamintirea unor spectacole din repertoriul Teatrului Ion Creangă printr-o expoziție în aer liber la intrarea în curtea Sălii Mici. Ne vom aduce aminte de spectacole de teatru, precum „Dănilă Prepeleac” (regia Boris Petroff), „Un lup, o capră și trei iezi” (regia Cornel Todea), „Harap Alb” (regia Cornel Todea), „Amintiri din copilărie” (regia Peter Kerek) sau „O poveste a porcului” (regia Mircea Cornișteanu)” a precizat Diana Parpalea, specialist PR Teatrul „Ion Creangă”.

Evenimentul „Luna lui Ion Creangă” se va încheia cu o surpriză, respectiv premiera spectacolului-colajCreanga prin povești”, care are la bază cele mai importante momente din poveștile lui Ion CreangăScenariul și regia sunt semnate de Ani Crețu, iar din distribuția spectacolului fac parte actorii Teatrului Ion Creangă: Ionuț Antonie, Claudia Revnic, Marius Nănău, Ani Crețu, Maria Țăran, Cerasela Popescu, Vera Linguraru, Nicoleta Rusu, Valeria Stoian, Voicu Hetel, Ciprian Niculae, Liliana Donici, Oana Bănuță, Cristian Boeriu, Alexandru Prica, Camelia Andriță, Ion Ionuț Ciocia, Cristian Crețu, Julieana Drăghici.

Activitățile vor începe pe 1 martie, în ziua în care s-a născut Ion Creangă, cu spectacolul „Punguța cu doi bani”, urmat de atelierul de teatru și bricolaj „La cireșe”, în care cei mici vor descoperi povestea lui Nică de când a mers să fure cireșe, dar vor avea ocazia și să creeze mărțișoare de poveste pentru mătușa lui Nică. Restul activităților din cadrul evenimentului vor avea loc în fiecare weekend din luna martie, diminețile fiind pentru ateliere, iar serile pentru spectacole de teatru. Tot în weekend, începând cu data de 4 martie va fi disponibilă și expoziția cu spectacole după poveștile lui Ion Creangă.

Biletele pentru spectacole și ateliere au fost puse în vânzare atât online, pe platformele Entertix.ro și Myticket.ro, cât și la casa de bilete a Teatrului Ion Creangă – tel. 0767 934 374.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.