Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Teatrul Evreiesc de Stat organizează, în perioada 25 – 30 mai 2023, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST. Teatrul Evreiesc de Stat își continuă și în acest an misiunea de a celebra identitatea unică a limbii și culturii idiș. Reprezentanți ai culturii idiș din întreaga lume și-au unit eforturile și aspirațiile în a crea, împreună cu Teatrul Evreiesc de Stat, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST. Pentru pace, pentru înțelegere, pentru bucurie. Lechaim! Pentru viață!

Pe parcursul celor șase zile de festival, pe scena Teatrului Evreiesc de Stat vor fi prezente trupe de teatru profesioniste de limbă idiș din întreaga lume – SUA, Israel, Polonia, formaţii și interpreţi de muzică klezmer de renume mondial, menite să aducă în atenţia publicului cultura idiș, sub toate aspectele sale.

Festivalul Internaţional de Teatru Idiș – TES FEST se adresează publicului larg, de toate categoriile de vârstă, și își propune să deschidă, prin mijloace de expresie specifice, o poartă de cunoaștere, contribuind astfel la înţelegerea, acceptarea și apropierea între culturi.

Prin realizarea Festivalului Internaţional de Teatru Idiș – TES FEST, Teatrul Evreiesc de Stat dorește să aducă în atenţia publicului larg specificul unic al culturii idiș, prin prezentarea acesteia în contextul cultural actual, dar și să sporească interesul pentru realizarea unei mai bune comunicări interculturale, prin schimbul de experienţă cu comunităţi care promovează cultura idiș în lume, prezervarea tradiţiei culturale evreiești în România și transmiterea patrimoniului cultural evreiesc, prin mijloace artistice, în întreaga lume.

Teatrul Evreiesc de Stat are ca scop principal păstrarea și promovarea teatrului și culturii de limbă idiș, cultivarea și promovarea tradiţiilor evreiești, propagarea culturii prin cunoașterea limbii, literaturii și tradiţiilor, susţinând de peste șase decenii multiculturalismul și plurilingvismul.

Biletele pentru toate evenimentele prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Idiș – TES FEST pot fi achiziționate exclusiv din rețeaua mySTAGE atât online, cât și de la casa de bilete a teatrului (str. Iuliu Barasch, nr. 15).

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.