Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Teatrul Evreiesc de Stat comemorează 81 de ani de la Pogromul de la Bucureşti din 21-23 ianuarie 1941, sâmbătă, 22 ianuarie, începând cu ora 18:00.

„Desfăşurat pe fondul Rebeliunii Legionare – conflictul deschis dintre generalul Ion Antonescu şi Mişcarea Legionară – acest episod reprezintă unul dintre momentele de apogeu al practicilor antisemite din România.

Evenimentul a fost alcătuit dintr-o serie de acte violente și crime împotriva evreilor din Capitală. Acțiunile au debutat în seara zilei de 20 ianuarie 1941, iar în următoarele două zile, cartierele Dudești și Văcărești au fost devastate și supuse jafurilor. Bilanţul final cuprinde peste 120 de morţi, majoritatea macabrelor asasinate fiind comise în pădurea Jilava – unde au fost înregistrați 90 de morți – precum şi la Abator; pe şoselele Fundeni şi Pantelimon.

De asemenea, Centrele legionare şi Prefectura Poliţiei Capitalei au fost transformate în adevărate centre de tortură. Binecunoscut în memoria colectivă este destinul rabinului Herșcu Gutman şi al fiilor săi. Cei trei au fost ridicați de la domiciliu de către Poliția Legionară și duși cu forța în pădurea Jilava, locul unde cei doi fii ai săi – Iancu și Iosef Gutman – au fost executați.

Mărturia sa este grăitoare: «Am auzit împușcături, nu am mai știut ce se petrece cu mine. Am simțit însă cum fiul meu mai mare, atârnat de brațul meu, a murit imediat, în timp ce celălalt s-a mai zbătut puțin și a horcăit. Iară nu știu ce a fost după aceea. Poate că am și leșinat. Nu știam unde sunt, am văzut că fiii mei sunt amândoi morți și plini de sânge».

Pe lângă pierderile de vieți omenești se numără și cele materiale, în timpul celor trei zile fiind jefuite şi devastate numeroase sinagogi și case de rugăciune, precum și sediul Comunității Evreilor din București. Templul Cahal Grande a fost complet devastat, arzând complet, în urma incendierii de către legionari.

Conform datelor Federației Uniunilor de Comunități Evreiești, pagubele materiale includ peste 1.200 de imobile evreiești, dintre care 25 de temple și sinagogi din Capitală, care aveau să fie devastate sau incendiate. Au fost atacate și jefuite 616 magazine și 547 locuințe, fiind afectați direct cel puțin 3.579 de evrei.”, au transmis reprezentanții teatrului.

Teatrul Evreiesc de Stat a programat sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 18.00 un eveniment artistic comemorativ care omagiază memoria victimelor Pogromului de la București și reconstituie fragmente de istorie recentă.

Intrarea va fi liberă, în baza unei rezervări prealabile la numărul de telefon 0743.215.998.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.