Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Teatrul de Comedie anunță premiera oficială a spectacolului A FI SAU A NU FI de Nick Whitby, regia Vlad Massaci, scenografia Iuliana Vîlsan, care se va desfășura sâmbătă 11 noiembrie, ora 19.00, la Sala Radu Beligan. Versiunea scenică a lui Nick Whitby după filmul lui Ernst Lubitsch A fi sau a nu fi, scenariul de Edwin Justus Mayer și Melchior Lengyel, a avut premiera pe Broadway la Teatrul Friedman în anul 2008, și de atunci a fost montată de peste 20 de ori în Germania, Austria, Elveția, Polonia, Grecia, Finlanda, România, Spania, Olanda, Ungaria și Republica Cehă.

„Deși povestea din piesă se întâmplă în Al Doilea Război Mondial, în Polonia, cred că nu îi e greu nimănui să vadă paralelismul cu prezentul. Dar acest spectacol nu e despre război, nu e despre violență ci, din contră, e despre candoare, curaj, imaginație și inteligență. Adică despre a fi om. E o declarație de dragoste pentru teatru și făcătorii de teatru, începând cu actorii și ajungând la mașiniști și cabiniere.

E un spectacol despre forța iluziei, despre joaca cu convenția teatrală care ne leagă pe noi, cei de pe scenă, de ei, cei din sală; despre magia teatrului. E și o ușă deschisă spre măruntaiele Teatrului, acolo unde locuiesc niște oameni cu aparență de normalitate numiți actori, roși de vanitate, înălțați de generozitate.

A fi sau a nu fi (To Be or Not to Be) al lui Nick Whitby e o adaptare a unui film celebru din 1942 al marelui regizor evreu, de naționalitate germană, refugiat din calea naziștilor la Hollywood, Ernst Lubitsch. E o comedie despre umanitatea din noi, despre curaj, despre talent și despre miza actorului atunci când se dezvăluie spectatorului. La final, spectatorul își va pune, sper, aceeași întrebare hamletiană: a fi sau a nu fi (om)? Aceasta e întrebarea.” – Vlad Massaci

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Liviu Pintileasa, Ilona Brezoianu, Alin Florea, Angel Popescu, Răzvan KREM Alexe, Alex Conovaru/ Sorin Miron, Simona Stoicescu/ Andreea Samson, Șerban Georgevici, Andreea Alexandrescu, Ștefan Voicu, Tudor Palade, Ștefan Pîrnuș. Lighting design-ul este realizat de Alin Popa și video design-ul de Dilmana Yordanova.
 Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul Teatrului de Comedie – www.comedie.ro

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.