Teodora Tutunaru este o elevă din municipiul Târgu-Jiu, pasionată de fotografie, despre care spune că este modul în care se poate exprima liber. Tea, așa cum îi spun prietenii, a descoperit fotografia acum câțiva ani și își dorește ca pe viitor să evolueze sau chiar să își transforme pasiunea în meserie. „În momentul de față, fotografia pentru mine înseamnă pur și simplu: fericire. Este modul meu de a mă simți bine, deoarece este printre singurele lucruri pe care le fac, cu maximă plăcere, fără ca cineva să-mi interzică să mă exprim liber”, spune tânăra.
Este un copil plin de visuri, optimist, care nu își face planuri, dar este mereu gata să depună efort pentru a le putea îndeplini! Vorbim despre Teodora Tea Tutunaru din Târgu-Jiu, o elevă în vârstă de aproape 17 ani, pasionată de fotografie. Tea, căci așa îi spun toți prietenii, este dornică să învețe cât mai multe despre arta fotografiei și spune că pe viitor ar vrea să aibă o meserie bazată cât mai mult pe comunicarea cu alți oameni.
„Am terminat Școala Gimnazială Alexandru Ștefulescu din Târgu-Jiu, iar acum studiez la Colegiul Național «Tudor Vladimirescu», în clasa a X-a, profilul matematică-informatică intensiv. Îmi place sportul. Am făcut opt ani de tenis, dar din cauza lipsei de timp am fost nevoită să renunț. Acum îmi petrec timpul liber alături de prieteni și din când în când desenez”, a spus Tea Tutunaru.
Fotografia înseamnă fericire
Se plictisea într-o zi și a zis că i-ar prinde bine puțină mișcare prin grădina bunicilor, având în mână aparatul de fotografiat al părinților săi! A început să fotografieze micile gâze din iarba vede sau merele din bătaia soarelui și firele de ceapă pe care se mai odihnea câte un fluture. Așa spune Tea că a descoperit fotografia!
„Am descoperit că sunt atrasă de fotografie acum 2 sau 3 ani, când, într-o zi am plecat la bunici și am găsit întâmplător în mașină aparatul foto al părinților mei. Mă plictiseam, așa că l-am luat și m-am dus să mă plimb prin grădină. Observam viețuitoare mici, parcă aruncate prin iarbă, păsări care se ascundeau printre crengile copacilor, îmi plăcea să descopăr lucrurile ferite de ochii lumii.
Asta m-a făcut să iubesc fotografia. Nu am urmat cursuri în acest domeniu, încă. Aș fi dispusă să investesc atât cât consider eu că am nevoie pentru a realiza ce îmi propun. Ce înseamnă fotografia pentru mine?… este o întrebare pe care și eu mi-o adresez uneori. În momentul de față, pentru mine înseamnă pur și simplu: fericire. Este modul meu de a mă simți bine, deoarece este printre singurele lucruri pe care le fac, cu maximă plăcere, fără ca cineva să-mi interzică să mă exprim liber. Într-o fotografie oamenii nu sunt triști, nu se ceartă, viața nu îți mai cere nimic, decât să zâmbești ca să fie o poză bună. Fotografia e modul meu de a-mi păstra fericirea”, a declarat Tea Tutunaru.
Ce fotografiază adolescenta
Anii au trecut și Tea și-a dat seama că își dorește să învețe cât mai multe despre arta fotografică. Se informează de pe internet și a început să evolueze. Prietenii îi apreciază munca și o caută pentru diverse ședințe foto. Cel mai important moment de până acum a fost acela în care a fotografiat nunta unor amici!
„Îmi place să captez lucrurile mici, aproape neobservabile. Iubesc animalele, îmi place să le surprind în natură. Îmi place, de asemenea, să interacționez cu persoane în timpul ședințelor foto, să le descopăr și să le fac să se simtă bine. Nu am dezvoltat această pasiune cu scopul de a câștiga bani, dar am fost sfătuită de mulți prieteni și familie să cer o anumită sumă în schimbul ședințelor foto. (…) Nu, nu prea particip la concursuri. Nu am fost niciodată atrasă de acel sentiment competitiv.
Prefer să fac lucrurile în felul meu, fără să vreau să demonstrez ceva lumii. (…) Cel mai important moment de când fac fotografie a fost, când, niște prieteni de familie mi-au cerut să imortalizez momentul nunții lor. A fost un sentiment foarte plăcut să știu că există cineva care ar avea încredere că eu aș putea să realizez ceva frumos la unul dintre cele mai importante momente pentru ei!”, a afirmat eleva.
Planuri de viitor sau visuri?
Nu este genul de adolescent care își face prea multe planuri de viitor. Ştie că vrea să termine liceul cu note foarte bune și că nu va renunța la fotografie.
„Pentru viitor nu am nimic special planificat, nu m-am hotărât în privința facultății pe care o voi urma. Îmi doresc doar să termin liceul cu note bune și sper că voi ajunge la o facultate unde voi învăța să fac ceea ce îmi place și care să însemne un prim pas în a intra într-un mediu social unde să mă regăsesc. Îmi place să mă bucur de prezent. Am mai mult niște visuri decât niște planuri. Aș vrea să fac ceva cu fotografia și în viitor, ceva mult mai serios, și încerc să găsesc o meserie în care pot să comunic cât mai mult cu persoane noi”, a declarat Tea Tutunaru.