Suntem mici, mari, nu mai contează…suntem oameni. Tot ce se întâmplă în jurul nostru ni se pare straniu, căutam explicații și, dacă nu le găsim, le inventăm. Ne place să stăm pe margine și să privim spectacolul, dar când vine timpul să urcăm pe scenă uităm subit rolul, începem să ne bâlbâim, ne încruntăm și, de cele mai multe ori, ne scapă și o înjurătură printre dinți. În majoritatea cazurilor avem impresia că nimeni nu are dreptate, că nimeni nu-și dorește să facă ceva, că nimeni nu vrea să se implice iar atunci când acel nimeni apare, sigur urmărește să obțină ceva, sigur are un interes. Suntem oameni și ne place să despicăm firul în patru până când acesta se rupe și, din păcate, nu mai poate fi reparat.
Comentăm, comentăm și iar comentăm, chiar dacă nu avem niciun subiect. Ne place să citim printre rânduri, iar când ajungem la final nu înțelegem nimic. Punem întrebări, construim și pe lună, dacă s-ar putea, dar când apare un eveniment care vrea să ne arate că suntem oameni, că doar împreună putem să reușim, un eveniment care ne arată cine suntem de fapt…devenim brusc sceptici. Ca fapt divers (nu despic firul în patru)…susțin strângerea de fonduri pentru „Cumințenia Pământului”, Brâncuși este și al meu.
