Sufletul meu zboară în fiecare dimineață, se plimbă printre razele de soare și adierile din zori. Se plimbă peste stoluri și se simte liber! Atât de liber încât poate să iubească ce e frumos și pur din tot ce mi-a oferit destinul…
Liber și fără obligații față de alte suflete care nu știu să simtă iubire necondiționată, nu știu că bunătatea nu e o icoană pe care o sărută mii de guri într-o biserică, bunătatea e căldura din privire și cuvântul sincer, mâna care ți s-a întins când inima ți-a fost zdrobită și a avut nevoie de resuscitare să mergi mai departe.
Bunătatea nu o are acela care, după ce l-ai rănit și i-ai călcat inima în picioare, te iartă. Aceea e fățărnicie sau naivitate! Omul bun este minunea care, deși nu uită și nu iartă, te acceptă în viața lui cu bune și rele, așteptând sfârșitul ca un animal ce urmează să fie sacrificat, știind că o să vină ziua când o să-l rănești din nou..
În toată nebunia vieții, de multe ori mă întreb… Pentru cei care sunt îngenunchiați de răutate, invidie și nepăsare… mai au sens iubirea, bunătatea și credința? Mi-am dat seama că prea puțini mai cunosc numeroasele direcții ale iubirii și sincerității. Cei mai mulți au devenit suflete cu sens unic…dacă ai mers către ele, nu mai există cale de întoarcere, iar dacă o faci…există o pedeapsă!
3 Comments