Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Cea de-a treia săptămână a lunii februarie aduce în fața publicului spectator al Operei Naționale București titluri de referință de operă „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, „La Bohème” de Giacomo Puccini, de balet „Baiadera” de Ludwig Minkus, spectacolul de operă pentru copii „Motanul Încălțat” de Cornel Trăilescu și recitalul de foaier „Din vise dragi, poeme…”.
„Din vise dragi, poeme…”, recital aniversar „Sabin Pautza 80”

Joi, 16 februarie, ora 18:30, sunteți așteptați la spectacolul de foaier „Din vise dragi, poeme…”, recital aniversar „Sabin Pautza 80”. Acest recital întrunește lieduri compuse în ultimii ani, multe dintre ele inspirate din creațiile unor poeți români tineri, aproape necunoscuți.

Din punct de vedere stilistic aceste miniaturi vocale se înscriu într-o zonă de limbaj de maximă accesibilitate, care definește în general creația compozitorului Sabin Pautza din ultimii ani.

Creația din ultimele decenii se poate caracteriza din punct de vedere al limbajului ca aparținând unor stiluri total diferite, de la neo-classic la muzica de jazz a începutului de secol XX,  de la polimodalismul de tip bartokian la un  „romantism” greu de categorisit, dar cu șanse mari de a fi pe înțelesul unui grup divers și numeros de ascultători.

„Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini

Vineri, 17 februarie, ora 18:30, va avea loc spectacolul de operă „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, regia Matteo Mazzoni, conducerea muzicală Ciprian Teodorașcu.

Regizorul prezintă o propunere inedită de spectacol, care îmbină tradiţia teatrului de operă clasic italian cu tendinţele contemporane din lumea artelor spectacolului, o paralelă interesantă între epoci şi stiluri, între mediul în care au apărut personajele şi lumea contemporană.

„La Bohème” de Giacomo Puccini

Sâmbătă, 18 februarie, ora 18:30, sunteți așteptați la spectacolul de operă „La Bohème” de Giacomo Puccini, regia Ionel Pantea, conducerea muzicală Vlad Conta.

Scenografii Ștefan Caragiu și Liliana Cenean au recreat cu fidelitate atmosfera Cartierului Latin din această perioadă, cu celebra cafeanea „Momus” și vânzătorii ambulanți de pe străzile orașului, imaginea unei mansarde întunecate, adăpost pentru artiștii vremii, zorii unei zile aproape de bariera Parisului etc. Practic, spectacolul este o producție tradițională de operă, cu accent pe adevărul istoric și pe interpretarea personajelor, așa cum le-au dorit autorii.

Personajele din „La Bohème” retrăiesc astfel pe scena Operei Naționale București realitatea crudă dată de statutul tinerilor artiști în epoca lui Puccini, dar din care ei reușesc să evadeze uneori prin creație, iubire și vis.

„Motanul Încălțat” de Cornel Trăilescu

Duminică, 19 februarie, ora 11:00, sunteți așteptați cu mic, cu mare, la spectacolul de opera pentru copii „Motanul Încălțat” de Cornel Trăilescu, regia Gelu Colceag, conducerea muzicală Ciprian Teodorașcu.

Povestea motanului năzdrăvan ce foloseşte nenumărate trucuri pentru a obţine putere, bogăţie şi mâna unei prinţese pentru stăpânul lui, i-a cucerit de-a lungul timpului nu doar pe regizorii de teatru şi film, ci şi pe compozitori care, pornind de la basmul lui Perrault, au scris lucrări de operă remarcabile.

„Baiadera” de Ludwig Minkus

Duminică, 19 februarie, ora 18:30, va avea loc spectacolul de balet „Baiadera” de Ludwig Minkus, coregrafia Marius Petipa, conducerea muzicală Iurie Florea. Creat în 1877 de către Marius Petipa pe muzica lui Ludwig Minkus și pe un libret al coregrafului realizat împreună cu Serghei Kudekov, povestea din „Baiadera” dezvoltă o temă romantică, ce a însemnat în istoria baletului trecerea de la epoca romantică la epoca clasică.

Cadrul Vechii Indii era la modă în epocă. Petipa s-a inspirat din moda epocii, dar a folosit propria sa estetică. Dacă pentru alcătuirea libretului a pornit de la poemul epic „Shakuntala” scris de poetul indian Kalidasa, „Regatul umbrelor” pare să fi fost inspirat de ilustrațiile lui Gustav Dore la „Paradisul” lui Dante.

Exotismul, ființele supranaturale precum silfidele, umbrele, nemfele, se bucurau de mare popularitate, satisfăcând gustul epocii pentru feminitate idealizată, fantastică, eterică.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.