Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

biblioteca-christian-tellBiblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj organizează, în perioada 24-28 aprilie 2017, o serie de manifestări dedicate cărţii și profesiei de bibliotecar în cadrul unui proiect complex, „Săptămâna Națională a Bibliotecilor”, care s-a lansat în România începând cu 2005, de când pe data de 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Bibliotecarului, Ziua Internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor.

Voluntarii Centrului Europe Direct Gorj se vor reîntâlni luni, 24 aprilie, pentru  pregătirea concursului  „Treasure Hunt” –  „vânătoarea de comori”, derulat în perimetrul Bibliotecii în ziua următoare, moment desfășurat în cadrul programului „De la Erasmus din Rotterdam la Erasmus+”, care are ca obiectiv conștientizarea comunității asupra beneficiilor aduse de transformările produse în România ca țară europeană.

Miercuri vor avea loc mai multe expoziții.  În cadrul programului  ”Ex libris  bibliotheca” , la secțiile de beletristică și domenii ale Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj, vor putea fi vizitate  expozițiile  „Turnul de Lectură” și „Bibliotecând în prezent pentru viitor”, evenimente precedate de expoziția fotografică a Grupului de cercetași de la Centru local „Ecaterina Teodoroiu” – lucrările prezentând participarea lor, în Cehia, la sesiunea februarie – martie 2017 a celei de-a doua părți a proiectului „Racism does not belong to XXI”, implementat în parteneriat cu grupul informal LUBLA, finanţat prin programul ERASMUS+.

Joi va avea loc concursul „Cărțile care contează”, la Filiala pentru copii a Bibliotecii Județene ”Christian Tell”. „Joi, vineri și sâmbătă, bibliotecari ai Bibliotecii Județene vor participa la Conferința Națională BiblioPUBLICA (organizată de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR), având ca temă „Bibliotecile – parteneri în dezvoltarea creativă a utilizatorilor”, se arată într-un comunicat al Bibliotecii Județene „Christian Tell“.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.