Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, instituție subordonată Consiliului Județean Gorj, organizează în fiecare an, în luna februarie, „Salonul de iarnă al artelor populare”. Cu această ocazie, în câteva localități gorjenești, se vor desfășura o serie de activităţi cultural-artistice menite să ne reamintească importanţa artelor şi a culturii.
Evenimentele se vor desfășura în perioada 24-25 februarie 2022, după cum urmează:
- Vineri, 24 februarie 2023, ora 19:00, la Căminul Cultural din Bolboși, cursanții de la disciplina grup vocal folcloric vor prezenta un program artistic pentru care s-au pregătit intens încă din vreme, alături de coordonatorul lor – Mirela Lăcătușui.
- Sâmbătă, 25 februarie 2023, ora 12:00, la Căminul Cultural din Bălești, veți putea admira lucrările meșterului olar Coneru Dumitru. De asemenea, vor avea loc momente artistice realizate de cursanții claselor de canto muzică populară, cu sprijinul și sub atenta îndrumare a coordonatorilor: Claudia Dascălu și Elena Popescu Lăzăroiu. Programul va fi completat de un spectacol de dansuri populare, sub coregrafia lui Ion Popescu Lăzăroiu, iar de la ora 14:00, Căminul Cultural din Dragotești își va deschide larg porțile și vă așteaptă la un spectacol muzical-coregrafic, oferit de cursantii claselor de nai, grup vocal folcloric și dans popular, coordonatori: Ciprian Tapotă Lătărețu, Valerică Zorzon, Daria Pamfiloiu, Petre Păsărescu, Mihai Păsărescu și Ion Tănăsoiu.
I