Nu de puține ori ne credem de neînlocuit în viața cuiva, mai ales că această stare ne este întreținută de cuvinte siropoase, de complimente care ne inundă urechile și ne fac să credem că suntem indispensabili, precum aerul. Da, știu, poate că sună destul de ciudat, însă de prea multe ori ne amăgim inima cu nectarul vorbelor frumoase care, mai târziu, ne aduc suferință. Să crezi în vorbe mai mult decât în fapte este greșeala care ajunge să te dezamăgească cel mai tare.
Fiecare om știe ce luptă duce în viață, ce cicatrici poartă, ce calități are și câte dorințe ard în sufletul lui, iar atunci când lângă tine ajunge un om care să vadă, la rândul lui, aceste lucruri, te vezi cel mai norocos om. La fel de norocos este și el, dar oare știe acest lucru? În viață, imaginea pe care o vedem în oglindă, nu este imaginea pe care cei din jur o percep. În ciuda tuturor eforturilor și calităților noastre, dacă o persoană nu te mai vrea în viața ei, fie iubit sau prieten, te va lăsa cu ușurință deși te-a făcut să te simți, de atâtea ori, indispensabil în viața sa.
Și totuși, de ce ajungem să ne considerăm prea buni încât să nu se poată renunța la noi? Ne întunecă mintea acele vorbe siropoase spuse într-o societate care își pierde umanitatea de la o zi la alta sau nu mai știm cine suntem și ce vrem astfel că ajungem ușor de manipulat, după care suntem aruncați?
Întotdeauna, dacă ajungi să te crezi indispensabil, să îți aduci aminte că nimeni nu este de neînlocuit și că deși iubim cu toată ființa, celălalt îți poate lăsa doar o iluzie a unei iubiri care nu este nici pe departe atât de mare precum pretinde. Nu suntem aer, viață și nici apă încât un om de pe această planetă să nu poată trăi fără noi.
Dacă am reuși să ne dăm seama de aceste lucruri înainte de a ne avânta cu sufletul, mintea și trupul înainte, ar durea totul mai puțin.
