Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” încep în forță noua stagiune care va debuta pe data de 22 septembrie, cu premiera spectacolului „Despre un idol și un Ion anapoda”, adaptare după George Mihail Zamfirescu, în regia lui Radu Botar. Cele 7 tipuri de abonamente vor purta numele unor mari personalități care și-au lăsat amprenta asupra Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.

Noile abonamente au fost gândite pentru a fi accesibile tuturor categoriilor sociale, după cum spune Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al teatrului: „Anul acesta, conducerea instituției noastre a gândit o formulă pentru abonamente în așa fel încât să le oferim posibilitatea tuturor membrilor comunității noastre, din toate categoriile sociale, și să deschidem porțile și să încercăm să legăm punți și să atragem oamenii spre teatru.”

„Fabrica de improvizație”, eveniment inedit

Stagiunea 2018-2019 aduce cu sine un spectacol inedit, „Fabrica de impro”, care va fi o adevărată provocare chiar și pentru cei mai experimentați actori. Ei vor trebui să-și dovedească iscusința relaționând cu public și improvizând, pe loc, un spectacol care să aibă priză la public, fie el amuzant, ori sensibil.

„A doua premieră din această stagiune va fi „Fabrica de impro”. Noi am trecut-o aici „Fabrica de improvizație” pentru a-i crea un titlu mai inteligibil pentru toată lumea, un spectacol în care actorii și spectatorii vor construi, împreună, spectacolul. Tocmai de aceea, ineditul acestei premiere va fi faptul că, de fiecare dată va fi altceva, în funcție de temele care vor veni pe baza interacțiunii cu publicul. (…)

Va fi, de fiecare dată, un eveniment special pentru că nu vom știi la ce soluții se va ajunge în rezolvarea temelor pe care publicul le va da și, de fiecare dată, actorii vor fi provocați. Este un gen de teatru foarte greu, tocmai de aceea s-a făcut o selecție riguroasă, pentru că nu orice actor are acest atu în mânecă, de a fi tot timpul spontan, prezent și să vină cu soluții de bun gust și, de ce nu, cu umor sau sensibilitate în ceea ce privește așteptarea publicului.”, declară Cosmin Brehuță, managerul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”.

Reîncepe Festivalul de Teatru pentru elevi

Odată cu începerea stagiunii 2018-2019, tinerii pasionați de teatru se vor putea alătura echipei profesioniste de la „Elvira Godeanu” datorită reînceperii festivalului de teatru care li se adresează.

„De anul acesta, și alți tineri vor avea privilegiul să își găsească un drum alături de noi pentru că va reîncepe Festivalul Național de Teatru dedicat elevilor liceelor din Târgu Jiu, dar și din județul Gorj; este vorba de Festivalul Național de Teatru pentru elevi „Constantin Stanciovici Brănișteanu.”, declară Iani Gârbaciu.

Parteneriat cu Poliția și Inspectoratul Școlar

Pentru cunoscuta piesă de teatru „Avioane de hârtie”, piesă ce evidențiază problemele tinerilor din zilele noastre, conducerea instituției s-a gândit la un parteneriat cu Poliția Județeană și Inspectoratul Școlar, în ideea de a preveni alegerile greșite pe care adolescenții le pot face în anumite situații.

„Suntem în discuții cu Poliția Județeană in a dezvolta un parteneriat și a juca acest spectacol pentru a preveni, cumva, genul acesta de infracționalitate. Vom avea spectacole organizate în parteneriat, atât cu Inspectoratul Școlar, cât și cu poliția, pentru a repera acele comunități care au nevoie și care, sunt convins, că se vor bucura de această inițiativă.”, spune Cosmin Brehuță.

De asemenea, regulamentul conduitei spectatorilor a fost afișat, atât pe site-ul Teatrului „Elvira Godeanu” ( www.teatrulelviragodeanu.ro ), cât și la intrarea instituției.

Mai multe detalii despre abonamente, prețuri, piese de teatru găsiți pe site-ul teatrului sau la numărul de telefon: 0253 215 161

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.