Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Elevă a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, Roxana Negovan este unul dintre tinerii voluntari care se implică în  proiecte de succes și care activează și în Organizația Națională Cercetașii României, filiala „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu. „Voluntariatul este forma de exprimare prin care noi tinerii avem șansa să arătăm lumii că putem face lucruri diferite!”, a spus Roxana Negovan. Tânăra își dorește să studieze în străinătate.

Roxana Negovan are 16 ani și este din comuna Dragotești și studiază la CNTV Târgu-Jiu, profilul filologie. De-a lungul anilor școlari, Roxana a avut rezultate foarte bune și spune că și-a făcut mândri părinții și fratele mai mare. De ceva vreme, Roxana practică voluntariatul, începând la Biblioteca Județeană Gorj. „În anii anteriori, am participat la olimpiada de istorie, ajungând mai apoi la etapa județeană și, nu în ultimul rând, am participat la concursul local «Tinerii dezbat». În legătură cu școala, mi-am propus să obțin rezultate bune astfel încât să ajung la o facultate în străinătate. Aș vrea o universitate din Mare Britanie, dar încă nu m-am gândit pe ce o să merg mai departe. Voluntariatul l-am început anul trecut în cadrul Bibliotecii Județene «Christian Tell» din județul Gorj, iar mai apoi am început anul acesta să activez în Organizația Națională «Cercetașii României», filiala Ecaterina Teodoroiu Târgu-Jiu. Voluntariatul, pentru mine, este o formă de exprimare prin faptul că noi tinerii avem șansa să arătăm lumii că putem face lucruri diferite. Aș recomanda cu încredere celorlalți tineri să practice voluntariatul, deoarece pot încerca lucruri noi, să ajute alte persoane, să își lase la o parte viața cotidiană și să fie fericiți”, a spus Roxana Negovan.

În afară de filiala „Ecaterina Teodoroiu”, Roxana Negovan este și voluntar în cadrul Asociației „Scout Society”. Datorită acestui ONG, Roxana a fost participant în cadrul mai multor proiecte ERASMUS+: „Datorită Scout Society, am participat în cadrul proiectelor Erasmus+, am vizitat locuri noi, am întâlnit oameni din diferite colțuri ale lumii și să învăț să mă dezvolt altfel. Am participat la două proiecte Erasmus+ în Croația și Slovenia, am cinci tabere cu cercetașii: Școala de iarnă de la Vâlcea, București Quest, Cupa Izvoarelor, Școala de alpinism și Trofeul prieteniei de la Baia de Fier. Toate taberele și proiectele au fost importante, dar în sufletul meu va rămâne Cupa Izvoarelor de la Vâlcea unde am reușit să obțin locul I împreună cu echipa mea”, a povestit cercetașa-voluntară.

Sute de ore sau poate mii a petrecut adolescenta în activitățile de voluntariat în care a fost imlicată. „Mereu școala este pe primul plan, dar weekend-urile mereu mi le petrec făcând voluntariat. Consider că dacă îți dorești mereu, vei reuși să îți faci timp pentru ceea ce îți place. Vreau să continui cu voluntariatul pe o perioadă nedeterminată de timp și îmi doresc să las lumea puțin mai bună decât am găsit-o”, a spus eleva.

Practică alpinism

De curând, Roxana Negovan a descoperit o nouă pasiune care o fascinează! „O altă pasiune pe care am dezvoltat-o recent este faptul că fac alpinism la clubul montan White Wolf la Baia de Fier. Este o activitate care mă ajută să mă relaxez, iar peisajul este superb. Majoritatea timpului liber îl petrec făcând voluntariat și citind cărți de literatură universală”, a mai adăugat copila.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.