Romeo Popescu este unul dintre numele răsunătoare din istoria Gorjului. S-a născut în Rovinari, la 19 octombrie 1898, și a fost un comandor aviator cunoscut atât în țară, cât și în străinătate, ca „Asul României”. A fost iubit pentru ceea ce a realizat în scurta sa viață, atât ca pilot dar și ca instructor de pilotaj. A reușit să obțină trei recorduri naționale pilotând, iar în încercarea sa de a-l obține și pe al 4-lea, eșuează dramatic, pierzându-și viața.
Studiază aviația la școli de renume din Anglia și Franța
Face liceul la Târgu Jiu și apoi se înscrie la Școala de ofițeri de infanterie. Pasiunea pentru înălțimi îl impinge să treacă la aviație, unde este și acceptat. După ce studiază aviația în Anglia si Franța, își obține și brevetul de aviator la 7 februarie 1919. Reușește să se claseze primul între 600 de cursanți la Școala de Aeronautică de la Pau. La 28 iulie 1919, Romeo Popescu își duce pasiunea la extrem, obținând și un brevet militar superior, specializându-se în acrobația aeriană. Devine căpitan la 1 aprilie 1923 și participă și la mitingurile organizate de „Aeroclubul Albastru”.
„În 1928, s-a înscris în rândurile așilor aviației mondiale prin recordul absolut de înălțime de 10.500 m. Specializându-se în tehnica aviatică la Oxford, în Anglia și în Franța, Romeo Popescu a pus bazele Școlii de hidroavioane din Constanța și a zburat cel dintâi cu Hidroavionul „Geta”. Un monument dedicat acelei memorabile fapte străjuiește și astăzi în județul Constanța. Tot el a întemeiat școala românească de bombardament al cărei comandant a fost”, scrie Mihail Pasere în „Monografia Rovinarilor”
Își pierde viața mult prea devreme, încercând să doboare un record mondial
Romeo Popescu își pierde viața la numai 33 de ani, în data de 9 decembrie 1931, încercând să-și testeze limitele. În încercarea sa de a doborî un record mondial de viteză, motorul prototipului pe care îl pilota, cedează, obligându-l pe Romeo Popescu să aterizeze forțat. Astfel, se prăbușește aproape de gara Lehliu, problemele tehnice ale aparatului de zbor, aducându-i sfârșitul prea timpuriu pilotului erou.
Un omagiu adus „Asului României” este consemnat în presa acelor timpuri, de către scriitorul Constantin Țoiu: „ STATUIA AVIATORILOR. Duminica trecută, brațele larg desfăcute ale Zburătorului de bronz de la șosea, ne-au făcut semn prin mireasma de iunie a teiului: era ziua lor, a întemeietorilor, luptătorilor, așilor aviației românești. Multe străzi din București le poartă numele: Vuia, Vlaicu, Zorileanu, Romeo Popescu, Bănciulescu, Benner, Coandă… Apoi, Piața și Bulevardul Aviației și a Avionului propriu zis; pe urmă, Aeromodelului, Aeronavei, Aeroportului, Aerogării.. Dacă aș folosi întreg spațiul acestei rubrici înșirând numele celor ce au dus mai departe faima aripilor noastre, n-aș înainta nici măcar o zecime în mândria evocării lor. Copilăria mea e plină de parfumul acestui nume. Romeo Popescu. Și toți, țărani, târgoveți, când el s-a zdrobit în Bărăgan, plângeau parcă le-ar fi murit un fiu, un frate, un neam de-al lor… «A murit Romeo Popescu» suna ca o legendă a zilei, atât de mare fusese forța isprăvilor sale. Dar ceilalți?… În condiții tehnice, nu totdeauna foarte bune, aviatorii români au uimit lumea, punând inteligență, fantezie, cutezanță, acolo unde materia suferea. Pasiunea de a zbura a românilor- a spus unul dintre aviatorii noștri- se explică prin aspirația lor spre înălțimi. Asta a fost totdeauna pentru ei, o dominantă a vieții. Să omagiem frenezia eroică a zborului lor…”, scrie Constantin Țoiu.
1 Comment