Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Clubul Rotary Râmnicu Vâlcea și Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează în parteneriat cu Clubul Rotary Cozia,  cu Asociația Rotarienilor (Clubul Rotary Râmnic), Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și cu Liceul de Artă „Victor Giuleanu” concursul de pictură „Râmnicul meu”. Înscrierile se vor face începând cu data de 26 aprilie 2022 până pe data de 5 mai 2022.

„Concursul își propune descoperirea și promovarea unor tineri talentați, precum și încurajarea lor pentru a deveni următoarea generație de artiști profesioniști, membrii, de ce nu, chiar ai filialei noastre. De asemenea, dorim să promovăm prin intermediul acestei competiții atât creativitatea în rândul tinerilor, cât și o mai bună cunoaștere de către publicul larg a valorilor locale, a monumentelor, a tradițiilor, a performanțelor artistice, a tot ceea ce face din Râmnicu Vâlcea un centru cultural și artistic deosebit de important în zona Olteniei.” a precizat Gabriela Popescu, responsabil PR Galeria Artex Râmnicu Vâlcea.

Cine poate participa la concurs ?

La concurs pot participa atât elevii Liceului de Artă „Victor Giuleanu”, cât și elevi din clasele I- XII ai altor școli din oraș și din localitățile limitrofe, cu maximum 2 lucrări de pictură pentru fiecare concurent. Lucrările înscrise vor trebui să răspundă unor întrebări precum cele de mai jos, și anume:

  • Cum vede tânăra generație orașul Râmnicu Vâlcea?
  • Ce iubesc ei aici și ar dori să le facă și altora cunoscut?
  • Cum văd ei viitorul orașului?
  • Care sunt valorile, locurile, tradițiile, monumentele care consideră ei că ar trebui  promovate pe viitor?
Pictorul Gheorghe Dican, președintele juriului

Juriul va fi format din specialiști desemnați de Filiala Râmnicu Vâlcea a UAP din România și va fi condus de pictorul Gheorghe Dican, președinte al Filialei Râmnicu Vâlcea a UAP din România și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Juriul se va întruni în data de 6 mai 2022 pentru a face o preselecție a lucrărilor primite pentru concurs. Autorii lucrărilor selectate vor fi anunțați în aceeași zi pe pagina de Facebook a Filialei Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România (la adresa https://www.facebook.com/uapvalcea), iar lucrările respective vor participa la expoziția competiției, al cărei vernisaj este programat în data de 20 mai 2022 la ora 18.00, în Galeriile Cozia Pasaj, cu prilejul Zilelor Râmnicului.

Va urma o nouă întrunire a juriului, în vederea atribuirii a câte 3 premii pentru fiecare categorie de participanți. Premiile acordate vor fi anunțate și decernate în cadrul unei ceremonii festive ce va avea loc în data de 1 Iunie 2022, la ora 17.00  în Galeria Artex.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.