Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

RRadu Valentin Trancău este un târgujian în vârstă de 27 de ani, care a absolvit Universitatea Tehnică de Construcții București, secția Construcții Civile Industriale și Agricole, ca șef de promoție în serie, iar la licență a avut treia medie pe profilul său. După absolvirea facultății, inginerul proiectant Radu Trancău a fost implicat în proiectul Catedralei Mântuirii Neamului. În opinia sa, grației acelui an în care a muncit alături de alți specialiști, la proiectarea catedralei, a deprins bazele proiectării, având, astfel, un start excelent în carieră. Imediat după finalizarea acestui prim proiect important, Radu Trancău a fost ofertat de una dintre cele mai importante companii din lume din domeniul consultanței tehnice și a muncit aproape un an de zile în Suedia. Aici, a lucrat la proiectarea unei centrale termo-electrice KV62, cea mai mare centrală generatoare de agent termic și electric prin ardere de deșeuri la vremea aceea din Suedia. Contribuția sa la acest proiect a fost proiectarea de beton armat, modelarea în 3D, precum și detalierea tuturor părților de beton armat. A făcut lucruri extraordinare în cariera sa: de la proiectarea Catedralei, la aceea a unei rafinării, apoi a unui port, ca mai apoi să lucreze la centrala termo-electrică și la platforme industriale pentru E.ON. Acum este în Anglia, studiază și lucrează. Este angajat la o firmă multinațională care activează în domeniul betoanelor de calitate înaltă. Povestea sa este a unui tânăr excepțional, a unui om care știe ce vrea și pune pasiune în tot ceea ce face, astfel încât proiectele sale sunt apreciate de specialiști din domeniu cu o vastă experiență. Gorjeanul Radu Trancău este unul dintre tinerii care merită cu prisosință felicitări!

Reporter: Vă mulțumesc mult! Să începem prin a ne spune câți ani aveți și unde ați trăit cea mai mare parte din viață.

Radu Trancău: Vă mulțumesc și eu! Am 27 de ani și mi-am început atât viața, cât și formarea educațională în orașul Târgu Jiu. Am urmat cursurile Școlii Generale „Constantin Săvoiu”, iar apoi am urmat cursurile liceului „Tudor Vladimirescu” pe specializarea matematică-informatică.

Rep.: Cum ați ales domeniul construcțiilor? Ați absolvit la București, numărându-vă printre cei mai buni.

RRRR.T.: Aceasta este o întrebare care nu cred că are un răspuns exact sau științific. Aș putea spune că părinții mei au terminat amândoi Institutul de Construcții de la Petroșani, dar nu aș putea spune că am ales acest domeniu la insistențele lor sau ca să le calc pe urme. Poate un pic acolo, în adâncul sufletului, dar nu acesta a fost factorul definitoriu pentru alegerea mea. În perioada liceului eram foarte pasionat de matematică, fizică și informatică, mai pe scurt de filonul real al ariei curriculare de liceu. Am participat, de-a lungul anilor, la olimpiadele de matematică, informatică și fizică, precum și la numeroase concursuri inter-județene. Cele mai răsplătite eforturi au fost, însă, la olimpiada de fizică unde am ajuns la faza naționala in clasa a XI-a și a XII-a, luând mențiune la proba practică în clasa a XII-a, precum și alte mențiuni la concursuri interjudețene de fizică. Lotul județean de fizică de la acea vreme, cu care participam și la concursuri și la olimpiade, a devenit un fel de „cenaclu” de discuții despre viitor între prieteni buni. Astfel, cu cât ne apropiam mai mult de cel de-al doilea examen al maturității, majoritatea erau orientați deja spre Politehnica din București, preponderent secția de Automatică și Calculatoare, așa că m-am apucat și eu serios să învăț pentru admiterea la Politehnică (sunt două cărți destul de stufoase pentru această admitere pe care trebuie să le parcurgi pentru a reuși- sau cel puțin așa erau atunci). Undeva prin luna mai pre-BAC, într-o zi oarecare, eu le-am zis părinților mei că mă duc la Construcții și că Politehnica nu mi se pare ceva ce vreau eu să fac. Deci cu câteva luni înainte de BAC și implicit admitere, am renunțat la tot ce muncisem și am făcut rost de cărțulia de admitere la UTCB. Motivele invocate de mine atunci au fost următoarele: nu vreau să stau 8 ore pe zi în fața calculatorului (cât m-am înșelat în privința asta!, adăugă, râzând, inginerul n.red.) și al doilea motiv a fost faptul că eram mai mult atras de fizică, fenomene fizice din realitate și comportări statice, dinamice ale solidelor, iar UTCB (Universitatea Tehnică de Construcții București) era exact ceea ce căutam. Am luat BAC-ul fără probleme cu o medie de 9.96, iar cele două opțiuni pe care le-am avut ulterior au fost admiterea la UTCB și la Politehnică – Facultatea de Inginerie Aerospațială. Examen am dat doar la Construcții, iar la Poli a fost doar concurs de dosare.

Rep.: Cum ați ales la care să mergeți, până la urmă?

R.T.: Încă un moment amuzant care, probabil, mi-a definit și mi-a hotărât viitorul a fost episodul următor: având în față două facultăți care mă atrăgeau, am zis că în loc să dau cu banul să aleg, prefer să merg la cea la care voi fi admis primul și voi intra primul în facultate. Facultatea de Inginerie Aerospațială a pierdut acest pariu, fiind admis acolo pe locul 2. La UTCB am intrat primul și am rupt până și lista cu cei admiși de pe ușa facultății ca un trofeu al bucuriei mele de copil! În facultate nu m-am lăsat mai prejos și am pornit cu gândul să termin măcar în primii 10 (mă gândeam eu pe atunci că, să fii între primii 10 ingineri proiectanți din România, e un lucru cu care poți să te fălești!). Am terminat șef de promoție în serie, iar la licență am avut a treia medie pe profilul meu (Construcții Civile Industriale și Agricole).

Rep.: După facultate ați lucrat la proiectul Catedralei Neamului. Ce ne puteți spune despre aceea perioadă? Cu ce ați contribuit la marele monument, inutil în opinia unora.

R.T.: Într-adevăr, am avut șansa să îmi încep cariera de inginer proiectant lucrând la proiectul Catedralei Mântuirii Neamului. Aceasta șansă mi-a fost oferită de domnul profesor Viorel Popa, mentorul meu de licență și actual decan al Universității de Construcții București. Ieșind de pe băncile școlii și intrând direct într-un proiect de o astfel de complexitate este cu siguranță copleșitor. Fiind totuși în perioada junioratului în inginerie, de-a lungul unui an de zile, cât a ținut proiectarea întregii Catedrale, pot spune că am deprins bazele proiectării și mi-am clădit viziunea către proiecte unice și complexe pentru viitor. De la calcule și până la soluții 3D de modelare, armare și detaliere aș putea spune că am trecut prin toate, uimit fiind că nimic din ce făceam la muncă nu semăna complet cu ce învățasem în școală. Încă o dată aș vrea să mulțumesc din suflet domnului Lucian Stanciu și domnului Mihai Pavel, cât și întregii echipe de la „ALTFEL CONSTRUCT” pentru că mi-au oferit atât șansa, cât și perioada de mentorare în meseria de inginer proiectant, atât de esențială la începutul oricărei cariere, iar dacă vreodată o să reușesc să devin un excelent inginer proiectant, va fi doar pentru că am avut un start de carieră excelent. Acest lucru este cu siguranță definitoriu pentru orice carieră de succes – începutul.

RRRRRRep.: Dvs. cum vedeți inițiativa? Arhitectural, cum va fi Catedrala?

R.T.: Catedrala Mântuirii Neamului este, dincolo de ce se vede la televizor sau dincolo de orice dezbateri și polemici, un proiect structural unic și extrem de complex. Soluțiile inginerești aplicate în acest proiect sunt de cele mai multe ori duse la extrem și unice, ele neputând fi folosite la construcții uzuale. Arhitectural vorbind, cât și structural, Catedrala respectă toate criteriile din manualul de lăcașuri de cult. Catedrala nu este altceva decât o biserică augmentată și mărita de câteva ori în dimensiuni. Dimensiunile ei impresionante, însă, au generat punerea în mișcare a rațiunii tehnice pentru găsirea de soluții fezabile din punct de vedere al funcționalității și a rezistenței. Complexitatea proiectului este dată de elementele structurale deosebit de masive (stâlpi, grinzi, pereți), comparabile ca dimensiuni cu mult mai faimoasele catedrale gotice din Europa occidentală. Din punct de vedere profesional, cât și educațional, Catedrala Mântuirii Neamului se poate încadra cu ușurință la capitolul „studii de caz” pe care orice om pasionat de tehnică ar trebui să le citească.

Rep.: În ce alte proiecte ați fost implicat în România?

R.T.: În România am fost implicat și încă sunt implicat în proiecte personale, majoritatea fiind construcții civile (case) sau soluții de consolidări. Chiar în clipa de față am terminat proiectarea unei clinici stomatologice în Târgu Jiu, o construcție S+P+3E pe care sper să o vedeți finalizată până în vara anului viitor. În afară de Catedrală și proiectelele mele personale, nu am avut prea multă expunere pe proiecte în România datorită parcursului meu profesional. Terminând proiectul Catedralei, am fost angajat de una dintre cele mai mari firme de consultanță tehnică la nivel mondial și am plecat imediat să lucrez în Suedia timp de aproape un an. În Suedia am lucrat la numeroase proiecte complexe printre care aș enumera: centrala termo-electrica KV62, cea mai mare centrala generatoare de agent termic și electric prin ardere de deșeuri la vremea aceea din Suedia. Contribuția mea la acest proiect a fost proiectarea de beton armat, modelarea în 3D, precum și detalierea tuturor părților de beton armat. Fiind un proiect uriaș, fiecare părticică avea un corespondent undeva în lume: Suedia făcea proiectarea, Germania furniza boilerul, Estonia făcea partea de stabilitate și de prefabricate etc. Intrând în acest mediu, am început să deschid ochii și să văd noi orizonturi în ceea ce înseamna coordonare, consultanță tehnică, inginerie. Au urmat, apoi, de-a lungul perioadei în Suedia, proiecte diverse ca: rafinărie Akzo Nobel în Belarus, port pentru vase de croazieră în Stockholm, parcare subterană in Stockholm, primăria din orașul Kiruna, platforme industriale pentru concernul E.ON. Apoi a venit perioada Anglia, unde, la început am lucrat pentru o firmă canadiană și am realizat proiecte în Canada, acoperind toate domeniile: blocuri de apartemente de 10 niveluri pe structură de oțel, mall-uri și hale industriale uriașe și complexe, toate pe structură de oțel. Ulterior, am intrat în piața locală a Regatului Unit, unde am lucrat în proiectarea unor locuințe complexe și variate, pentru pensionari (un fel de azile de bătrâni), multi-etajate pe structură din cărămidă, iar acum sunt în domeniul construcțiilor înalte (preponderent rezidențiale), făcând partea de proiectare a betoanelor post-tensionate.

 „Indiferent că lucrez la o scară de acces sau la un stadion cu forme ciudate, eu tratez orice proiect cu același nivel de seriozitate și importanță!”

 

Rep.: Când ați plecat în Anglia și ce motive ați avut? Acolo sunteți și acum.

R.T.: Am plecat în Anglia în 2015, iar asta nu a fost ceva planificat. Pur și simplu prospectam piața construcțiilor și implicit piețele europene în căutare de proiecte interesante, iar într-o zi am primit o ofertă de la un agent de recrutare de pe celebrul site profesional LinkedIn și am decis să o accept, ca urmare a posibilităților pe care mi le deschidea în viitor.

RRRRRRRep.: V-ați apucat din nou de școală. Ce studiați acum?

R.T.: Momentan sunt student masterand la Universitatea din Leeds în programul de inginerie structurală din cadrul acesteia. Lucrez constant de când am terminat facultatea și nu m-aș opri pentru nimic în lume să fac ceea ce îmi place în acest domeniu fabulos – ingineria structurală. Momentan sunt inginer proiectant la o firmă multinațională care activează în domeniul betoanelor de calitate înaltă și a betoanelor pre și post tensionate. Ca domeniu de aplicabilitate aceste soluții structurale se pretează la construcții cu încărcări mari și cu forme și cerințe de funcționalitate complexe: stadioane, zgârie-nori, turnuri rezidențiale, clădiri de birouri.

Rep.: Cum este privit un inginer constrcutor în România și cum sunteți perceput în Anglia?

R.T.: Pot să spun doar că atât în România, cât și în Anglia, nimeni nu știe sau nu înțelege ce face un inginer proiectant sau un inginer constructor (ceea ce uneori este un lucru excelent). Această parte este tot timpul un subiect amuzant când ne întâlnim grupuri de prieteni care activăm în domenii total diferite. Ca și percepție, eu sunt de părere că orice carieră ai avea, în absolut orice domeniu, singura care contează, este a sinelui despre sine. Atâta timp cât tu te privești cu ochi buni și mulțumiți de ceea ce faci, toate celelalte vor urma, indiferent că te afli în România, Anglia, Suedia sau Canada. Dacă este să vorbim, însă, de diferențe, acestea sunt extraordinar de multe și ele există, oricare două țări ai compara în acest domeniu, pentru că fiecare țară vine cu un set de reglementări și normative, un set de conduită profesională și niște reguli după care acest domeniu funcționează. În concluzie, pot spune că sunt diferențe însă nu se poate vorbi de o comparație între cele două țări.

Rep.: Care a fost cel mai important proiect de până acum, din perioada petrecută în Leeds?

R.T.: Pot spune că cel mai important proiect pentru mine din perioada „Leeds” este reușita mea de a fi acceptat la una dintre facultățile de top ale Angliei și posibilitatea de a îmi solidifica o carieră din pasiunea pe care o am. În altă ordine de idei, toate proiectele la care am lucrat sau lucrez în prezent sunt la fel de importante pentru mine. Indiferent că lucrez la o scară de acces sau la un stadion cu forme ciudate, eu tratez orice proiect cu același nivel de seriozitate și importanță.

 „M-aș întoarce în România doar să mentorez tineri și să aprind flacăra pasiunii către inginerie!”

Rep.: Vă veți întoarce să lucrați în România, dacă se va ivi o oportunitate de nerefuzat?

R.T.: Înțeleg din întrebarea dumneavoastră ca puneți accent pe partea financiară a „oportunității de nerefuzat”. Tot timpul am considerat că banii nu ar trebui niciodată incluși într-o discuție despre profesie, pasiune, carieră. Mereu am considerat că dacă faci un lucru, oricât de nesemnificativ ar fi pentru alții, și îl faci cu pasiune, atunci partea materială va urma. Banii au fost mereu o consecință a evoluției și nu un factor motivant care m-a îndemnat să plec și să alerg de colo-colo prin lumea largă. Vă răspund sincer că nu m-aș întoarce să lucrez în România. Există polemici și polemici între „ăia care pleacă afară” și „ăia care stau în țară”. V-am oferit un răspuns negativ la întrebare care are în spate următoarea motivație: eu ca individ, la modul subiectiv vorbind, nu pot excela și nu mă pot mula pe acest domeniu așa cum există el la ora actuală în România. Nu am nimic împotrivă cu politicul, socialul, economia României sau alte condiții de trai, ci pur și simplu ideile mele și viziunea mea referitoare la acest domeniu nu se potrivesc cu ce găsești în industria de proiectare. M-aș întoarce în România doar să mentorez tineri și să aprind flacăra pasiunii către inginerie, dar pentru asta am nevoie de zeci de ani de experiență și de o carte de vizită puternică!

Rep.: Care vă sunt dezamăgirile legate de România?

R.T.: Nu am niciun regret sau nicio dezamăgire legate de România. Am plecat urmându-mi visul și țintind proiecte mari. Nici nu mi-am dat seama că am trecut granița uneori…

Rep.: Dintre profesorii dvs de-a lungul anilor, cui trebuie să mulțumiți? Cine v-au fost mentorii?

R.T.: În primul rând, oamenii care au stat cel mai aproape de mine și care mi-au ghidat pașii încă din prima zi pe acest pământ au fost mama și tatăl meu. Ei sunt cei mai importanți mentori pentru mine. Apoi, aș aminti, dintre profesori, pe doamna învățătoare Cornelia Popescu (care m-a format ca om în clasele primare), doamna profesoară de matematică (și dirigintă) Gheorghița Corlan, domnul profesor de matematică Ion Șarapatin (datorită căruia am iubit matematica), doamna profesoara de engleză Corina Predescu și Oana Pasek, doamna profesoara de geografie Violeta Bărboi (datorită căreia am început să iubesc să călătoresc și să descopăr lumea), doamna profesoara de fizică Maria Rodeanu  (datorită căreia am început să cunosc fizica și să învăț cum să rezolv orice problemă), regretatul domn profesor de fizică Vasile Antonie (cel care probabil a fost cel care a contribuit cel mai mult la drumul pe care sunt astăzi și sper să pot să îl fac mândru într-o zi), domnul profesor de matematică Mihai Bunget (datorită caruia am continuat să iubesc matematica), doamna profesoară de informatică Sanda Popescu (datorită căreia astăzi gândesc mai optim, mai vesel și mai structurat), doamna profesoara de română Elena Roată (care nu cred că mă va lăsa niciodată să uit Limba română sau să scriu incorect), domnii profesori ai catedrei de beton Radu Pascu și Viorel Popa (care mi-au insuflat pasiunea către proiectarea în domeniul betonului armat), domul profesor de geotehnică și fundații Daniel Manoli (cel care mi-a accentuat capacitățile de gândire logică în această meserie) și domnul profesor de construcții metalice Bogdan Teodorescu (cel care mi-a insuflat pasiunea pentru inginerie și motivația că poți să reusești multe și cât timp ești tânăr). Ar mai fi mulți oameni de enumerat și de menționat, dar nu ne mai ajung rândurile! Am considerat că absolut orice persoană cu care am intrat în contact în viața asta a reprezentat atât o experiență valoroasă pentru mine, cât și un mentor excepțional!

Distribuie:

2 Comments

  • Nelutu Trandafir, 2 septembrie 2016 @ 4:31 Răspunde

    Felicitari ! Ne mandrim cu asemenea oameni de calitate !
    Stima si respect, N.T. !

  • cornel bazavan, 11 septembrie 2017 @ 16:46 Răspunde

    Din pacate facultatea de constructii ca si alte „universitati” de stat din Romania pregateste ingineri ptr. straini in special ptr. EU. Tinerii ingineri nu sunt primiti si invatati in firmele romanesti decat pe bani de nimica. Asta-i intarata si ii face sa aleaga migratia umilitoare in EU ptr. bani ceva mai multi decat acasa. Tanarul in cauza este o exceptie si isi va gasi cu usurinta tot in UK un post bine platit, asta este….
    Ce se va intampla cu scoala in general si cu tarisoara noastra numai bunul Dumnezeu stie. E trist ca nu avem dascali adevarati care sa-i invete pe copii, tineri de ce trebuie sa lupte si sa munceasca in Romania….Cu vorbe goale nu hranim copiii.
    O zi buna, daca mai poate fi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.