Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Consiliul Județean Gorj finanțează anul acesta proiectele ONG-urilor în ceea ce privește cultura și sportul. Organizațiile neguvernamentale pot obține fonduri între 10.000 și 50.000 lei pentru a realiza activități culturale și sportive. Dosarele se depun până la finele lunii iunie 2017 la sediul administrației județene a județului Gorj.

Finanțarea este de 90 % din valoarea proiectului depus, iar 10 % reprezintă cota de participare a ONG-ului care a depus dosarul. „Consiliul Județean Gorj finanțează proiecte depuse de ONG-uri, vorbim de proiecte culturale și sportive. Mecanismul este în felul următor, Consiliul Județean Gorj a alocat fonduri în valoare de 250.000 lei, jumătate pentru sectorul cultural, jumătate pentru sport. ONG-urile pot să vină să depună idei de proiecte cu valori între 10.000 lei și 50.000 lei, proiecte mai mici sau mai mari, pe care primesc finanțare de la Consiliul Județean Gorj în limita a 90% din valoare, iar 10% este cota de participare a ONG-ului care propune proiectul. Sigur, ONG-urile se pot asocia, pot să aibă parteneri, astfel încât să obțină finanțare pe un proiect de până la 50.000 lei. Nu mai este foarte mult timp până la sfârșitul anului, practic este a doua parte a anului, au fost niște proceduri care au întârziat puțin lansarea asta, însă, cu siguranță, anul viitor va fi lansată mai din timp astfel încât proiectele să se întindă pe tot parcursul anului. Acum urmează să fie finanțate proiecte care urmează să se desfășoare în lunile august- octombrie- noiembrie. Este vorba despre mai multe zone de cultură, de la festivaluri, spectacole, concerte și există și o finanțare pentru proiecte de arhitectură”, a declarat Ovidiu Popescu, consilier Cabinet președinte CJ Gorj.

Toate informațiile despre finanțarea proiectelor depuse de ONG-uri, dar și condițiile prin care se poate obține subvenționarea, se găsesc pe site-ul Consiliului Județean Gorj. „Anul trecut și la începutul anului acesta am avut foarte multe discuții în zona societății civile legate de politicile culturale și strategiile culturale ale județului. Sigur că au fost multe lucruri asupra cărora ni s-a atras atenția și am avut discuții cu oameni care sunt în zona culturală de ani de zile, unii dintre ei chiar activiști culturali și nu mă feresc de cuvântul acesta pentru că este un soi de activism civic care ar trebui multiplicat, mai ales în zona culturală. Sunt țări în lume unde cultura este motorul, iar startul activităților culturale este dat de ONG-uri. Din aceste motive s-a considerat că este necesar să deschidem către societatea civilă, către ONG-uri, posibilitatea de a veni cu propuneri. Proiecte ale ONG-urilor s-au mai finanțat și până acum, dar de această dată sunt două secțiuni foarte clare, respectiv cultură și sport”, a mai spus Ovidiu Popescu, consilier Cabinet președinte CJ Gorj.

Accesează aici: http://www.cjgorj.ro/Activitati/Finantari-nerambursabile-O-N-G.aspx

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.