Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Prima operetă românească „Crai Nou” prezentată duminică 30 iulie, la sala Musikverein, din Viena,  s-a bucurat de un succes răsunător. Aplauze în picioare preț de câteva minute, sală plină, români cu lacrimi în ochi –  omagiu demn adus compozitorului român, Ciprian Porumbescu. Sala de Aur, considerată una dintre cele mai bune săli de concerte din lume, acolo unde concertează cele mai mari orchestre de talie internațională, i-a găzduit pe artiștii Operei Naționale din București.

„Să fii spectatorul unui concert în acest loc înseamnă să cunoști oraşul muzicii la cel mai înalt nivel de calitate. Să duci muzica românească într-un astfel de loc, înseamnă o mare oportunitate pentru artiștii Operei Naționale, spune Daniel Jinga, directorul Operei Naționale din București și dirijorul spectacolului: Sala Musikverein este un spațiu sacru pentru orice muzician. Este bine să punctezi că ai cântat aici măcar o dată în viață. Sala sună senzațional, iar pentru un muzician este foarte important să cunoască din când în când această plăcere de a cânta. Nu în ultimul rând, cred că este foarte important pentru Opera Națională, ca instituție, că ne aflăm aici. Turnee de genul acesta sunt menite să lucreze la mentalitatea angajaților, pentru că, știm cu toții, în orice domeniu, dar mai ales în muzică, este foarte importantă mentalitatea de învingător”, Daniel Jinga.

Programul a cuprins lucrări semnate de Ciprian Porumbescu, Crai Nou– operetă românească, Balada”, Rapsodia Româna”, Tatăl Nostru”, dar și o premieră absolută – Doina de Jale”, compoziție a maestrului Gheorghe Zamfir. Pe scenă au urcat soliștii, corul și orchestra Operei Naţionale din București, invitaţii speciali ai serii fiind solista Maria Coman și maestrul Gheorghe Zamfir, care spunea după concert:

„Din propria experiență vă spun că astfel de reușite rămân memorabile pentru fiecare artist care are această șansă în cariera sa. Cariera artistică a unor mari muzicieni români a fost construită pe concertele susținute în astfel de săli renumite, preferate de un public elevat, care au dat măsura valorii artistice, dincolo de granițele țării. Celibidache, Enescu, Porumbescu, Lipatti, astfel au devenit celebri și apreciați în lume. Fiecare apariție de acest fel, contribuie atât la recunoașterea valorii artistului cât și a țării sale de origine, pentru că auditoriul plăcut impresionat, devine curios să afle care sunt originile unui asemenea talent.”

Concertul a făcut parte din proiectul Ciprian Porumbescu – leagăn de tradiție și spiritualitate românească” și a fost realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Cu toții am fost cuceriți de măiestria soliștilor, orchestrei și corului Operei Naționale București care au interpretat, Crai Nou, una dintre cele mai mari opere date lumii de un român de geniu. Sprijinim valorile culturale românești și le promovăm prin programele și proiectele noastre, pentru că România are ce arăta lumii. Trebuie să fim mândri și să lăudăm ce a dat România patrimoniului cultural universal!”, a declarat Gheorghe Cârciu, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Printre susținătorii și spectatorii acestui eveniment a fost și Ambasadorul României în Austria, Excelența Sa, domnul Emil Hurezeanu, care spunea la începutul spectacolului: ”Crai nou” aici, la Viena, pe scena cea mai prestigioasă a muzicii austriece și, probabil, europene, este un eveniment extrem de important pentru diaspora românească, dar și pentru cultura română. Opera Națională din București onorează memoria unui mare muzician român, o personalitate iconică a culturii române, într-o legătură istorică, profund culturală cu Austria, pentru că bucovineanul Ciprian Porumbescu a studiat aici. Mă bucur să fiu prezent la acest eveniment.”

Evenimentul a fost sprijinit de Ambasada României în Austria și Biserica Pogorârea Sf. Duh și Sf. Ștefan cel Mare din Viena, reprezentată prin Pr. Emanuel Stefan Nuțu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului și delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Această prezentare necesită JavaScript.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.