Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Prima filarmonică „verde” din România, cu iluminat ecologic suta la suta, se află la Sibiu. Modernizarea sistemului de iluminat  a fost posibilă cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

Prima filarmonică „verde” din România, la Sibiu

„Peste 1.000 de elemente luminoase din Sala Thalia și pavilionul administrativ au fost înlocuite cu LED-uri, mult mai performante față de becurile incandescente sau tuburile neon convenționale, dar și mai ieftine pe termen lung. Economii semnificative se vor face mai ales pentru iluminatul scenei, unde cele aproximativ 30 de reflectoare noi consumă acum de zece ori mai puțin decât vechile corpuri de iluminat.” ne-a precizat Mihai Colibaba, secretar relații publice al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Investiția a fost posibiliă cu sprijinul Cosniliului Județean Sibiu, fiind unul dintre obiectivele pe care și le-a propus actual manager Cristian Lupeș, la preluarea mandatului: „Modernizarea sistemului de iluminat la nivelul întregului sediu al Filarmonicii de Stat Sibiu a fost unul dintre obiectivele de investiții identificate încă din primele zile ale mandatului meu. Sunt recunoscător conducerii Consiliului Județean Sibiu pentru că a înțeles imediat necesitatea acestor cheltuieli și a susținut eforturile noastre cu o finanțare de aproximativ 90.000 de lei”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Prima filarmonică „verde” din România, la Sibiu

De această investiție realizată la Filarmonica de Stat din Sibiu este încântată și președinta Cosniliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean: „Iată că, încă o dată, Filarmonica de Stat Sibiu se diferențiază, nu numai prin calitatea concertelor, ci și prin calitatea acțiunilor pe care le implementează. Să avem, la Sibiu, prima Filarmonică «verde» din țară este un motiv de reală mândrie. Vă felicit, dragi colegi, pentru această inițiativă care denotă viziune și responsabilitate pentru viitorul comunității noastre!”

Prima filarmonică „verde” din România, la Sibiu

Cu ajutorul Consiliului Județean, conducerea Filarmonicii are în vedere și pentru anul 2022 o serie de investiții esențiale pentru dezvoltarea acestui edificiu cultural sibian de importanță națională.

Prima filarmonică „verde” din România, la Sibiu

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.