Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Mădălina Cioveie, gorjeanca noastră care în anul 2005 a primit distincţia de Maestru Emerit al Sportului, datorită performanțelor în gimnastică, a fost premiată și anul acesta. Sportiva a primit un premiu de excelență din partea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, datorită rezultatelor deosebite obținute la competițiile internaționale din cursul anului 2016. 

 

Născută la Turbureea, gorjeanca a devenit triplă campioană mondială la gimnastică aerobică. A început sportul de performanţă la Deva, cu gimnastica artistică, iar la vârsta de 14 ani a continuat cu gimnastica aerobică, unde a obţinut şi rezultatele cele mai importante din cariera ei de sportiv.„Titluri naţionale am destul de multe, dar cel mai important este cel de campioană individuală în 1997 şi 1998, titlu cu care am reuşit să ajung în echipa naţională a României.

Cele mai importante titluri pe plan mondial sunt: triplă campioană mondială şi triplă campioană europeană. Anul acesta am obţinut locul II la campionatul mondial din Korea, cu echipa”, a declarat anterior Mădălina Cioveie, pentru „Cult-ura”.

După o viață dedicată gimnasticii, Mădălina Cioveie a devenit antrenor și îi învață pe alții să iubească sportul. Gorjeanca este antrenor în cadrul clubului sportiv al Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport şi se ocupă de grupele de juniori. Concomitent, aceasta este şi instructor de aerobic în centre de fitness din Bucureşti.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.