Povestea unuia dintre cele mai frumoase monumente istorice din Oltenia – Cula Crăsnaru

Povestea unuia dintre cele mai frumoase monumente istorice din Oltenia – Cula Crăsnaru

- in Arhitectura
0
62 vizualizari

Cula Crăsnaru se află situată în satul Groșerea, din comuna Aninoasa. Este construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și este declarată monument istoric.

timthumb

Casa tip culă se află chiar pe un deal ce domină valea Groşerea şi valea Gilortului, peisajul care poate fi admirat de pe terasa monumentului fiind spectaculos. Cula din Groşerea a fost construită de către Costache Săvoiu şi de către soţia sa Ecaterina, fostă Frumuşeanu în 1796 şi a fost dată de zestre fiicei lor, Elena, atunci când s-a căsătorit cu Achil Crăsnaru, fiind deținută, apoi, de către descendenții familiei Crăsnaru.

Cula  a suferit mai multe transformări

Cula are un plan perfect pătrat. Ea făcea parte dintr-un ansamblu arhitectural, alături de conacul boieresc, în care a funcţionat şi şcoala satului, şi câteva depozite. Construcția are trei niveluri. La ultimul care se află pe latura de sud se afla un pridvor, iar pe laturile de est și de nord există un balcon. A avut, inițial, rol de veghe și apărare, după care a suferit o serie de modificări pentru sporirea condițiilor de locuit. Au fost construite sobe cu coşuri. La parter se află un beci, iar la primul nivel, o încăpere folosită ca bucătărie și sufragerie şi o cămară pentru alimente. La cel de-al doilea nivel se găsește o cameră cu ieşire în pridvorul spre valea Gilortului. În anul 1801, cula a fost prădată şi incendiată de către turci. A fost refăcută ulterior, cel mai probabil, de către Achil Crăsnaru. Cula a suferit mai distrugeri în anul 1898, în urma unui incendiu provocat de un trăsnet, și a fost nevoie de o nouă intervenție de refacere a acesteia. Cula de la Groşerea a fost restaurată în anul 1966. Atunci, în interiorul ei, a fost amenajat un muzeu etnografic.

Fiul fostului ministru al Culturii, unul dintre proprietarii culei

În momentul de față, cula se află într-o stare avansată de degradare. Monumentul se află în proprietatea mai multor persoane, printre care se află și Ion Theodorescu, fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu. Mama acestui a moștenit, alături de o soră care se află în SUA, de la părinți cula din Groșerea. A existat o intenție din partea conducerii Muzeului Județean Gorj de a achiziționa monumentul, dar planul nu a fost finalizat.

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.