Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

sonia-8Sonia Bianca Bîrlan este unul dintre oamenii înzestraţi de Dumnezeu cu un talent minunat. Tânăra în vârstă de 19 de ani desenează extrem de frumos şi este pasionată şi de jocul popular, motiv pentru care face parte din Ansamblul „Cânt şi Joc” din Peştişani, comună unde s-a născut şi a copilărit. Cu toate că desenul îi face viaţa mai frumoasă, în el găsind o altă lume, adolescenta a considerat că trebuie să aibă şi o profesie care să îi asigure traiul zilnic, aşa că a ales să devină asistent de farmacie.

Reporter: Cum ți-ai descoperit această pasiune pentru desen?

Sonia Bianca: Desenez de mică, cred că de când ilustram felicitările de Ziua Mamei la grădiniţă.

Rep.: Ce îți place să desenezi și ce anume te inspiră?

S.B.: Cel mai mult îmi place să desenez portrete. Mă inspiră feţele oamenilor şi mimica lor.

sonia-9Rep.: Ai urmat cursuri pentru a cultiva acest talent sau este nativ?

S.B.: Talentul este nativ, dar în Şcoala Generală am urmat un curs de desen la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu, care m-a ajutat foarte mult.

Rep.: Urmezi cursurile unei școli postliceale? De ce ai ales să urmezi profesia de asistent farmacie?

S.B.: Da! Am ales această profesie pentru că mi s-a părut un domeniu care mi s-ar potrivi, având în vedere că îmi plac plantele şi mi-am dorit să cunosc totul despre ele.

Rep.: De ce nu ai ales să studiezi pictură sau altceva în domeniul artelor?

sonia-7soniaS.B.: Am considerat că nu este o profesie de viitor.

Rep.: Care este cea mai mare dorință a ta?

S.B.: Să fiu sănătoasă eu şi familia mea.Vreau tot ce e mai bun pentru cei pe care îi iubesc.

Rep.: Ai un idol în domeniul desenului?

S.B.: Încă nu am un idol în domeniul desenului. Totuşi, îmi place mult stilul lui Rembrandt şi portretele sale.

Rep.: Cum crezi ca va arăta viitorul tău, din punct de vedere professional, peste câțiva ani?

S.B.: Mă văd un bun farmacist cu propriul său lanţ de farmacii.

Rep.: Ai și alte pasiuni în afara de desen?

S.B.: Da, dansul popular. L-am descoperit imediat după gimnaziu, la şcoală, când după programul şcolar învăţam cu alţi colegi diferite jocuri populare. Acum fac parte din Ansamblul „Cânt şi Joc” din Peştişani, care s-a înfiinţat acum doi ani. Am fost extrem de bucuroasă la aflarea înfiinţării acestuia. Port costumul popular cu mare plăcere, el fiind o altă inspiraţie a desenelor mele.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.