Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Avocatul şi primarul oraşului Târgu Jiu, Francisc Milescu, un iubitor de cultură, a înființat al cincilea teatru din ţară chiar în prelungirea casei sale, care acum este un corp al spitalului de la Pasarelă.

teatrul milescu
Pe scena teatrului din Târgu-Jiu, care a început să funcționeze din anul 1875, au urcat nume grele ale dramaturgiei româneşti, cum ar fi: Constantin Nottara, Matei Millo, Elvira Godeanu, George Vraca, Constantin Tănase, Ion Manolescu, Ion Finteşteanu, Elena Teodorini, Nicolaer Leonard, George Enescu. Sala avea, de o parte şi de alta a scenei, scaune pluşate, iar în spate, două rânduri de loji. „Exista şi o galerie în partea de sus a sălii. Lojile erau îmbrăcate în pluş roşu şi fiecare avea câte 4-5 scaune şi o oglindă. Tavanele erau pictate în frescă, fie cu scene mitologice, fie cu figuri ale celebrilor autori dramatici. Pe frontonul de deasupra scenei erau picturi reprezentând pe zeul Apollo şi cele nouă muze, având la picioare pe măscăriciul Momus. Din tavan atârna un candelabru în care, în primii ani de existenţă ai teatrului, se puneau lumânări, iar după anul 1906 se aflau becuri electrice”, arată cercetătorul gorjean Ion Duguleanu. Au conferenţiat în sala Teatrului Milescu Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga şi mulţi alţii.

Milescu s-a căsătorit cu sora lui Vasile Lascăr

Francisc (Frantz) Milescu, fondatorul primului teatru din oraşul Târgu-Jiu, era originar din Turnu-Severin şi făcuse studii la Viena. S-a stabilit în reşedinţa judeţului în anul 1869, ca urmare a faptului că fusese numit preşedinte al Tribunalului Judeţean Gorj. Francisc Milescu s-a căsătorit cu sora prietenului său, Vasile Lascăr, care a fost primar al Târgu-Jiului şi ministru de Interne. „Frantz Milescu va construi, alături de casa cu etaj, din strada «Unirii», şi o sală de teatru, data exactă a construcţiei acesteia fiind controversată. Avocatul Frantz Milescu avea să ocupe atât funcţia de consilier local, cât şi funcţia de primar al oraşului Târgu-Jiu, aceasta din urmă, în preajma declanşării a fi utilizată la reconstrucţia acelei biserici”, arată istoricul Daniela-Liliana Pătraşcu.

Racordat la energie electrică în anul 1906

În anul 1906, în sala teatrului Milescu din Târgu-Jiu a fost introdus iluminatul electric, astfel că, în cursul anului următor, aici se realizau proiecţii cinematografice. „În perioada 25-27 februarie 1907, pe scena teatrului Milescu din Târgu-Jiu a susţinut spectacole trupa teatrală a domnului Petre Liciu. În acelaşi an, Aristitza Romanescu, fiica târgujiencei Paulina Stavrescu, căsătorită Demetriad, se va afla pe scena teatrului Milescu din oraşul Târgu-Jiu. Teatrul Milescu din Târgu-Jiu nu a dispus de o trupă proprie de teatru, precum cele din Bucureşti, Iaşi, Craiova, ci de o sală de spectacole pusă temporar la dispoziţia unor companii teatrale locale sau venite în turneu în oraş”, precizează Daniela-Liliana Pătraşcu.

Teatrul a fost închis după cutremurul din 1940

După moartea lui Milescu şi apoi a soţiei sale, teatrul a fost mereu închiriat de diferiţi agenţi teatrali, fiind întreţinut de primăria oraşului. Sala teatrului Milescu din Târgu-Jiu s-a aflat în proprietatea familiei Milescu până la data de 21 iunie 1918. Eliza Fr. Milescu o lăsat-o prin testament nepoatei sale, Margareta E. Rădulescu, din Bucureşti, care, după o perioadă zece ani a vândut clădirea primăriei oraşului Târgu-Jiu în schimbul sumei de 2 milioane de lei. Sala de spectacole a teatrului Milescu avea să fie consolidată şi reamenajată, cortina şi decorurile teatrului fiind pictate de către pictorul Iosif Keber. În aceste condiţii, teatrul Milescu a găzduit numeroase spectacole în următorii 12 ani.
Cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 a afectat grav sala de spectacole a teatrului Milescu, instituţie care îşi înceta existenţa.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.