Emanoil Părăianu a fost unul dintre cei mai importanți poeți gorjeni la cumpăna secolelor XIX-XX. S-a născut la 11 martie 1860 în comuna Izvoarele, din județul Gorj, fiind fiul lui Constantin Părăianu, și al Mariei Pleșoianu-Dobrescu. După absolvirea liceului la Craiova, a urmat cursurile Școlii Fiilor de Ofițeri de la Iași, la absolvirea căreia, în 1886, avea să se înroleze în armată.
Emanoil Părăianu provenea dintr-o importantă familie boierească, primul membru al familiei atestat documentar fiind Danciu Zamona, amintit la mijlocul secolului al XV – lea ca posesor al moșiei Părăieni. În secolul al XVII – lea cel mai important membru al familiei Părăianu a fost Danciu Părăianu din Milești, dregător al lui Matei Basarab și al lui Constantin Șerban.
Salon literar în casa familiei Părăianu
Emanoil Părăianu a scris primele poezii în perioada în care se afla în Școala Fiilor de Ofițeri de la Iași. Ulterior, a publicat poezii și povestiri în presa bucureșteană. După căsătoria cu fiica lui Tache Frumușanu, Constanța, în casa familiei Părăianu din Târgu-Jiu avea să se reunească un salon literar. Familia Emanoil și Constanța Părăianu poseda una dintre cele mai mari biblioteci din orașul Târgu-Jiu.
Prietenia cu Iuliu Moisil
După stabilirea profesorului Iuliu Moisil la Târgu-Jiu, între acesta și căpitanul Emanoil Părăianu avea să se statornicească o prietenie ce va conduce, printre altele, la publicarea revistei „Jiul” în paginile căreia au fost inserate 30 de poezii aparținându-i poetului Emanoil Părăianu. Ulterior, aceste poezii au fost adunate în volumul cu titlul „Umbre și lumini”, editat la tipografia lui Nicolae Miloșescu din Târgu-Jiu în 1896.
Prima lucrare publicată în tipografia lui Miloșescu și primul ziar din oraș
Prima lucrare editată în tipografia lui Nicolae D. Miloșescu din Târgu-Jiu a fost nuvela intitulată „Nicu Steluță” a scriitorului gorjean Emanoil Părăianu, unul dintre prietenii apropiați ai lui Nicolae D. Miloșescu, care l-a ajutat pe acesta din urmă să se stabilească definitiv la Târgu-Jiu.
Aceasta a văzut lumina tiparului în decembrie 1880. Emanoil Părăianu și Alexandru Ștefulescu au avut inițiativa editării, la tipografia lui Nicolae D. Miloșescu din Târgu-Jiu, a primului ziar din orașul Târgu-Jiu, intitulat „Vulcanul”. Acesta apărea săptămânal, fiind editat în perioada ianuarie – octombrie 1882, la tipografia lui Nicolae Miloșescu.
Apreciat de regina Elisabeta a României
În vara anului 1913, Emanoil Părăianu a fost internat la Sanatoriul „Elisabeta” din București, însă a continuat să publice în ziarul „Românismul” editat la Târgu-Jiu. La începutul anului 1914, scriitorul a publicat lucrarea intitulată „Suflete din popor”, cuprinzând nuvele.
A trimis un exemplar reginei Elisabeta a României, care a spus: „Cartea dumneavoastră este un foarte bun mijloc de luminare a țăranului nostru și cred că răspândirea ei va fi de mare folos”.
A pus bazele legiunii de cercetași „Domnul Tudor”
În decembrie 1914, căpitanul Emanoil Părăianu, alături de medicii Dumitru (Tache) Culcer și Nicolae Hasnaș, precum și de Numa Frumușanu, Gheorghe Tătărescu și Grigore Iunian au pus bazele legiunii de cercetași „Domnul Tudor” din Târgu-Jiu. Emanoil Părăianu a murit la 4 decembrie 1916 în Sanatoriul „Elisabeta” din București, după care a fost înmormântat în cimitirul „Sfânta Vineri”, rămășițele pământești fiind apoi îngropate în cimitirul din Târgu-Jiu.
AUTOR DANIELA LILIANA PĂTRAȘCU