Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Cgaleria-minunilor-pestera-muieriloromuna Baia de Fier a căpătat, de curând, statutul de stațiune turistică, fiind localitatea cu cele mai multe pensiuni turistice din județul Gorj. Este una dintre cele mai vechi așezări din județul Gorj, fiind menționată prima dată în 1480.

Comuna este situată în nord-estul judeţului, la poalele Munţilor Căpăţânii, în Depresiunea subcarpatică olteană, pe valea pârâului Galben, la 45º17′ lat. nordică şi 23º77′ long. estică. Localitatea este străbătută de DN 67 şi DJ 675, fiind situată la o distanţă de 49 de km faţă de municipiul Târgu Jiu şi 74 de km de Râmnicu Vâlcea.
Suprafaţa: 12.025 de ha.

Relieful: În nord relieful este muntos – Munţii Parâng din lanţul Carpaţilor Meridionali. Culmile montane, alcătuite din şisturi cristaline, granite, calcare, se remarcă printr-o accentuată masivitate, cu altitudini de peste 2.000 de m. În regiunea calcaroasă s-a format un relief carstic cu chei (Cheile Galbenului), peşteri (Peştera Muierii), doline, lapiezuri. În sud, unde sunt amplasate vetrele de sat, se desfăşoară depresiunea Baia de Fier, formată din terase, lunci şi albii. Suprafeţele de teren mai înalte, acolo unde s-au păstrat, formează un tot cu suprafeţe piemontane cu care se confundă structural. Altitudinea reliefului este de 700 de m.

Clima: Temperat-continentală de dealuri înalte, cu slabe influenţe submediteraneene. Temperatura medie anuală are valori de 6-8ºC, în nord, şi 8-10ºC, în sud, iar cantitatea de precipitaţii este de 800-1000 de mm. Vânturile dominante sunt cele de nord-est (Crivăţul), sud-est (Băltăreţul, numit local Cărbunescul) şi Austrul.

Hidrografia: Râul Olteţ, pârâurile Galben, Cernăioara, Botota.

Vegetaţia: Păduri de fag, pe versanţii Munţilor Parâng şi dealurile peste 500 m, care se dezvoltă pure sau în amestec cu gorunul, mai rar cu bradul; tufărişuri de specii mezoxerofile şi xerotermofile, pe suprafeţele calcaroase (reprezentate prin corn, mojdrean, lemn câinesc, păducel); păduri de stejar, pe dealurile mai joase; vegetaţie submediteraneană (castanul dulce, nucul, alunul etc.). Pe stânci creşte garofiţa de munte, floare rară, ocrotită prin lege, iar de-a lungul văilor se dezvoltă zăvoaie de anin, plop şi salcie.
Fauna: Mamifere (mistreţul, viezurele, lupul, căprioara), păsări (ciocănitoarea, ciocârlia, privighetoarea, gaiţa, pupăza, sitarul), numeroase insecte şi gasteropode.

Solurile: Soluri brune şi brun-acide de pădure (cambisoluri), argilovisoluri (brun-roşcate), lăcovişti (soluri hidromorfe), iar în lunci soluri aluvionare.

Resurse naturale: forestiere; zăcăminte de grafit (singura mină de grafit din România), minereu de fier; resurse turistice: Peştera Muierii (rezervaţie naturală), Cheile Galbenului (1 km lungime), săpate de pârâul Galbenul în calcare jurasice, zona turistică Rânca-Corneşu Mare.

Comuna a fost înfiinţată prin legea administrativă din 31 martie 1864, desfiinţată în anul 1930, reînfiinţată în anul 1932.

Economia: Ocupaţii tradiţionale – activităţi forestiere, pomicultura, creşterea animalelor, cultivarea cerealelor, apicultura. În anul 1898 suprafaţa comunei a fost de 11.300 de ha, dintre care 800 de ha arătură, 800 de ha livezi, 5.600 de ha pădure, 4.100 de ha păşune; efectivul de animale număra 1.077 de bovine, 163 de cabaline, 4.500 de ovine, 505 porcine, 257 de caprine, 80 de stupi; locuitorii deţineau 50 de pluguri, 60 de care cu boi, 7 căruţe. În acelaşi an locuitorii au obţinut 1.920 de hl porumb, 330 de hl grâu, 1.500 de kg fasole, 380 de dl ţuică, 1.200 de kg brânză, 6.751 de kg lână, 800 de kg cânepă, 13 kg ceară de albine, 378.000 de kg fân; în anul 1912 – bancă populară, obşte de exploatare păduri, două mori pe apă, două cariere de piatră, cârciumă; în anul 1970 – mina de grafit, Fabrica de cherestea, Întreprinderea forestieră pentru exploatare şi transport, Întreprinderea forestieră pentru industrializarea lemnului, carieră de piatră pentru întreţinerea şoselelor (înfiinţată în anul 1955) şi fabricarea de var, cooperativa de consum Baia de Fier, Cooperativa de Credit „Băiţa” (înfiinţată la 13 mai 1956; avea ca scop acordarea de credite pe termen scurt şi lung membrilor societari pentru construcţii de case, grajduri şi alte construcţii în jurul caselor, pentru cumpărarea de vite de muncă precum şi pentru diverse nevoi familiare).

Instituţii: În anul 1892, în comună se găseau o şcoală (frecventată de 34 de elevi), două biserici (deservite de un preot, un cântăreţ); în anul 1912 – primărie, post telefonic, post de jandarmi, şcoală, biserică; în anul 1970 – şcoala primară „Galbenul” (înfiinţată la 1 septembrie 1956), grădiniţă (înfiinţată în anul 1958), dispensar medical (a funcţionat până în anul 1965 într-o cabană construită din lemn, compusă din două camere, situată în incinta depozitului de materiale al fabricii de cherestea), cabinet stomatologic (înfiinţat în iulie 1962), casă de naşteri (înfiinţată în anul 1954; până în anul 1964 a funcţionat în casa învăţătorului N. Rădescu şi apoi în casa locuitorului Gh. Duculescu), punctul sanitar IFIL-IFET, punctul sanitar Mina de grafit Baia de Fier, dispensar veterinar (înfiinţat în anul 1956), cămin cultural (înfiinţat în perioada 1957-1960), bibliotecă publică (înfiinţată în anul 1957); în anul 1992 – 4 grădiniţe (156 de preşcolari, 6 cadre didactice), două şcoli (479 de elevi, 31 de cadre didactice, 21 de săli de clasă, un laborator, 4 ateliere şcolare), un liceu (263 de elevi, 17 cadre didactice), o şcoală profesională (38 de elevi), două cămine culturale, un cinematograf, 3 biblioteci (una publică), un dispensar (3 medici, 10 cadre cu pregătire sanitară medie), două unităţi PTTR (401 abonamente radio, 179 de abonamente TV, 261 de abonamente telefonice), un hotel (56 de locuri), o cabană (54 de locuri).

Arheologia: săpăturile sistematice, efectuate în 1951 şi 1955, în punctul „Peştera Muierilor”, au scos la iveală atât în interiorul peşterii, cât şi la intrarea ei, obiecte de silex şi obsidiană, din paleoliticul superior, fragmente ceramice neolitice, şi din epoca bronzului şi din epoca fierului, amfore greceşti aparţinând secolului II î.Hr.
Pe valea Galbenului, în peştera Pârcălabului, au fost găsite picturi cu simboluri solare şi personaje, care se consideră că datează din paleolitic, şi ceramică din epoca neolitică, un cimitir roman de unde s-a „adus o piatră funerară de silex”.

Satele componente

Satul Baia de Fier este atestat documentar într-un hrisov emis la la 4 ianuarie 1480, prin care Basarab cel Tânăr întăreşte lui Avram şi Ticuci şi fraţilor săi Bran, Radu şi Pătru stăpânirea peste 24 de sate printre care şi Bania , într-un hrisov din 18 ianuarie 1480 prin care Basarab cel Tânăr confirmă lui Ticuci şi altora „stăpânire peste satele Baia şi Gilort şi Polovragi”. Primii proprietari ai satului datează de la 24 aprilie 1484, când Vlad Călugărul confirmă boierilor Bran, Radu şi Pătru, fraţii lui Ticuci, stăpânirea peste mai multe sate printre care şi Bania. Cei trei fraţi au răscumpărat de la domnitor şi vinăriciul domnesc pe doi cai turceşti. La 9 martie 1502 Radu cel Mare întăreşte lui Radu şi Petru stăpânirea asupra satului „cu vinăriciul acestuia şi cu ţiganii”. La 9 martie 1550, satul este întărit de domnitorul Mircea Vodă lui Ştefan diacul şi soţiei sale Paraschiva, precum şi cumnatului său, Dumitru, cu fii lui. Prin hrisovul din 9 martie 1554, Mircea Vodă, fiul lui Radu Vodă, întăreşte lui Ştefan Visanul şi altora, stăpânire peste părţile de moşie ale lui Radu din Baia şi ale socrului său Duma, în satele Alun, Baia, Polovragi, etc. În anul 1571 Alexandru Mircea întăreşte a treia parte din satul Baia cu vecinii şi ţiganii lui Şuica pârcălab şi fratelui său Badea vătaf. Această parte de sat fusese dată ca zestre jupâniţei Velica, soţia lui Şuica pârcălab. În anul 1587, jupâniţa Velica a dăruit partea ei de sat jupâniţei Catalina. La 18 noiembrie 1587, locuitorii au fost nevoiţi să se vândă rumâni lui Dobromir, deoarece nu-şi mai puteau plăti dările, lucru confirmat şi de hrisovul pe care Mihnea Turcitul i l-a dăruit noului stăpân al satului. În acelaşi an, Mihnea Vodă întăreşte lui Calotă, mare sluger şi lui Gheorghe Logofătul peste nişte sate, care s-au ridicat şi au jefuit pe banul Dobromir când a voit să treacă munţii în Transilvania, printre care şi Baia.

Mai mulţi săteni din Baia de Fier s au alăturat, în anul 1821, oştirii de panduri condusă de către Dumitru Gârbea apostatul, luând „prin silnicie şi zurbalâc (vitele) de la mănăstirea Hurez”. Locuitorii au participat la Războiul de Independenţă (un mort: Petre Plăieşu), la Primul Război Mondial (47 de morţi).

Satul Cernădia a fost, anterior, comună înfiinţată prin legea administrativă din 31 martie 1864, desfiinţată în anul 1930, reînfiinţată în anul 1932, desfiinţată în anul 1952, reînfiinţată în anul 1956, desfiinţată în anul 1968. Este atestat documentar în hrisovul emis la 4 iulie 1521, prin care Neagoe Basarab întăreşte lui Mircea armaşul şi fraţilor săi stăpânire asupra moşiei Cernădia.

Satul Neagra este atestat documentar în harta lui Schwantz (1722), în documentele aparţinând mănăstirii Hurezu din anii 1786, 1787, 1794, 1795, 1820. A fost sat mănăstiresc la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Satul Sohodol este atestat documentar într-un act din 3 septembrie (1560-1567), prin care Petru cel Tânăr Voievod hotărăşte ca Mănăstirea Tismana să fie slobodă să închidă un drum făcut de soholodeni „pe ocina sfintei mănăstiri în plai” deşi au jurat în faţa lui Arsenie ban că nu ei au deschis acel drum şi „au rămas soholodenii de lege”.

Academia Română

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.