Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

5Victor Daimaca, singurul astronom român descoperitor de comete, a locuit la Târgu Jiu mai bine de două decenii.  Acesta a construit o casă în anii interbelici, iar aici și-a dus traiul zilnic alături de familia sa până când s-a mutat la București, pentru a lucra la Observatorul Astronomic.

Scriitorul Ion Duguleanu ne prezintă în volumul „Târgu-Jiu * Case * Oameni * Destine”, ediția 2016, întreaga poveste a acestei case unde a locuit profesorul de matematică Victor Daimaca. Casa avea o suprafață de 134 metri pătrați, iar cea locuibilă avea 63 de metri pătrați. Imobilul era compartimentat în trei dormitoare, sufragerie, hol, antreu, bucătărie, cămară și baie.

„Profesorul Victor Daimaca a cumpărat terenul în anul 1932 de la Drăghici Gheorghe (…) Deși am cercetat majoritatea solicitărilor pentru autorizație de construcție din perioada interbelică nu am întâlnit și o astfel de cerere din partea profesorului Daimaca. Cu toate acestea, noi 7credem că profesorul Daimaca este constructorul casei în anii 1933-1934. După plecarea din orașul Târgu Jiu, în anul 1957, familia Daimaca a vândut imobilul, casă de locuit și terenul, unei familii de crescători de vite și oi din zona Petroșani, Vasile și Ana Florea.

Aceștia au deținut casa doar câțiva ani și, dată fiind ocupația lor de crescători de vite, amenajaseră și aici câteva adăposturi în care creșteau cai și vaci pe care le pășteau pe terenul din zona Amaradiei. Aceștia au revândut în anul 1962 casa către familia Ion și Frida Călinoiu care o deținea în anul 1965, ei  fiind indicați ca proprietari la recensământul din acel an. De la aceștia din urmă casa și terenul s-au expropriat în anul 1984 și apoi, clădirea s-a demolat în anul 1989”, scrie Ion Duguleanu în cartea „Târgu-Jiu * Case * Oameni * Destine”, ediția 2016.

Victor Daimaca, născut la Turnu Severin, în 1892, a fost singurul astronom român descoperitor de comete. După absolvirea facultăţii a desfăşurat diverse activităţi, iar din 1929, Victor Daimaca s-a stabilit în Târgu Jiu. A lucrat la Şcoala de Meserii din Vădeni, de unde, în scurt timp, s-a transferat la Școala Normală de băieți, unde a predat matematica. Între 1934-1947 a fost profesor la Liceul „Tudor Vladimirescu”, iar la vârsta de 57 de ani, s-a mutat în Bucureşti pentru a lucra la Observatorul Astronomic. S-a stins din viaţă pe 20 mai 1969, în Bucureşti, la 77 de ani.
Distribuie:

2 Comments

  • Florentin Guran, 28 martie 2017 @ 22:03 Reply

    Istoria redata are mari sanse sa fie adevarata. Casa mentionata se afla pe str.Libertatii, cel mai probabil la nr. 10, in stanga se afla familia Valcu,iar in dreapta straduta care duce spre blocurile turn de la gara, apoi urma familia Safta. Cand m-am mutat eu (1973)se vorbea despre „casa astronomului Daimaca”, locuita la acel moment de familia Calinoiu. La momentul in care s-a decis demolarea caselor, fam Calinoiu a incercat sa o pastreze prin transformarea in casa memoriala, dar comunistii nu au au dat inapoi. Doar vecinii mei, fam. Oproiu a scapat, punanadu-se intreaga familie in calea buldozerelor (aprox.01 noiembrie 1989).
    Si ca o picanterie, afland ca acest Daimaca a descoperit o cometa care-i poarta numele, m-am tot rugat de parintii mei sa-mi cumpere si mie o luneta. Evident ca o luneta cat de cat mai performanta era socotita drept instrument militar si nu se gasea in comert,dar dupa vreo 2-3 ani, nu stiu cum, parintii mi-a cumparat una. Am stat luni de zile, aproape seara de seara, sus in pod, uitandu-ma pe cer, dar nimic… Cand ne-au demolat casa,probabil luneta era tot in pod…

  • Rodica. DAIMACA, 5 martie 2024 @ 8:18 Reply

    Va mulțumesc ptr aceste informații referitor la casa familiei Daimaca
    Era un omagiu sa se fi putut salva ca și CASA MEMORIALA
    Merita acest act de recunoaștere al statului Roman
    Păcat
    Și casa lui Brâncuși sta în scânduri într un sopron

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.