În localitatea Topleț, situată la granița dintre județul Caraș-Severin și Mehedinți, chiar pe malul râului Cerna, se găsește apeductul turcesc. Apeductul se păstrează și astăzi în două zone, și anume: pe partea stângă a râului Cerna sub numele „Podul turcilor” și pe malul drept sunt stânca numită „Iorgovan”. De foarte multe ori am trecut pe lângă aceste ruine, dar nu le-am știut povestea…până acum.
Povestea apeductului turcesc, dar și a albiei artificiale a râului Cerna, o putem afla din Cronica Banatului, operă scrisă de cronicarul Nicolae Stoica de la Hațeg, undeva la începutul secolului al XIX-lea. Din rândurile acestei lucrări putem afla ca devierea râului Cerna a constituit o provocare pentru Imperiul Otoman, o lucrare ce trebuia finalizată într-un an de zile – o moară funcțională la vărsarea în Dunăre și un canal.
Pentru realizarea acestei lucrări turcii angajează francezi care proiectează și conduc lucrările și sunt aduși oameni din Oltenia pentru a munci la construcția canalului, care este numit „erugă” sau „acvaduc” în lucrare.
Acest canal începea undeva mai jos de confluența Cernei cu râul Reca, undeva lângă Gara din Herculane, se întindea pe o distanță de trei mile, ocolea orașul Orșova, de astăzi, și se vărsa în Dunăre prin gura pârâului Dalboca. Tot din lucrarea cronicarului Nicolae Stoica putem afla că lucrările au fost grele, apa surpând de multe ori malurile și zăgazurile, iar un inginer francez moare pe șantier de ciumă sau de epuizare fizică. Să ținem cont că această lucrare hidrotehnică trebuia încheiată într-un timp bine stabilit – un an de zile.
Se pare că acestă amenajare hidro a constat atât din porțiuni de canal („erugă” sau „jghiab”), cât și din porțiuni de apeduct suspendat pe bolte de cărămidă, acolo unde forma de relief impunea o astfel de situație.
Inaugurarea canalului și legenda din jurul acestei inaugurări
În anul 1740, chiar 1741, are loc inaugurarea. La punctul de vărsare o comisie formată din reprezentanți ai autorităților turcești și austriece, ingineri francezi și boieri români asistând la punerea în funcțiune a morii acționată de energia hidraulică. Profesorul și istoricul bănățean Patriciu Drăgălina scria în publicația „Transilvania” din decembrie 1900 că: Ziua în care apele Cernei se vărsară la Dălboca în Dunăre, s-a serbătorit la Țărigrad cu rugăciuni și cu salve de tunuri.
În jurul acestei inaugurări există și ceva legende, printre care că o mulțime de oameni ar fi fost puși să toarne apa de-a lungul canalului, alții să o împingă la cale cu măturile, pentru ca la capăt moara să macine făina cât pentru o pâine, iar toată lumea să fie mulțumită. Totuși este cert faptul că acest canal nu a funcționat niciodată, râul Cerna urmându-și vechiul curs.
