Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Biserica Ortodoxă îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existenta în alt mod de existență. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit” înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Pomenirea mortilor la romani

Ziua săptămânală pentru pomenirea generală a celor adormiți este sâmbăta, iar din toate sâmbetele unui an bisericesc, două sunt consacrate în chip special celor plecați: sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului sec de carne (anul acesta ea se celebrează pe 18 februarie) și sâmbăta dinaintea pogorârii Sfântului Duh. Ele se numesc în popor Moșii (de iarnă și de vară) pentru că în ele facem pomenire părinților, moșilor și strămoșilor adormiți. În BOR există o și o zi de sâmbătă pentru pomenirea generală a celor decedați, dar nu are dată fixă. În unele părți din țară oscilează între 26 octombrie – 8 noiembrie, iar în altele fiind fixată în sâmbăta lăsatului sec de Crăciun, în altele în sâmbăta dinainte de Sf. Dumitru. Cei bătrâni își aduc aminte că Moșilor de iarna (18 februarie 2017) li se mai spunea și Moșii de piftii și sâmbăta piftiilor. Femeile merg la biserică cu parastase și dau de pomană pentru cei morți. Acasă sunt chemate rudele sau alte persoane și se ia masa împreună, cu mâncare de dulce, căci se va lăsa sec de carne și va începe postul Paștelui de luni. Mai mult, aceasta este singura zi în care se mănâncă răcituri sau piftii, iar dacă se întâmpla să mai rămână din acestea, a doua zi se aruncau. Altfel, frigurile și-ar fi făcut apariția în timpul verii. De asemenea, se obișnuiește ca în aceasta zi să nu se lucreze. Toate femeile care nu țin cont de acest avertisment sunt pedepsite să tremure precum piftia și să li se întoarcă pomana dată. Mai mult, această zi trebuie respectată cu sfințenie pentru a te feri de nebunie.

Parastasul – slujba de pomenire a celor adormiți

Slujba în care sunt pomeniți cei adormiți întru Domnul, este cunoscută sub denumirea de parastas. Acestea  sunt ierurgii speciale, la care trupul mortului, nefiind de față, este simbolizat prin colivă. Verbul grecesc „paristemi” înseamnă a se alinia alături de cineva, a sta în rând cu cineva, apropiatul cuiva. Parastasul este slujba prin care noi ne alăturam, prin rugăciune, celui răposat, și ne înfățișăm lui Dumnezeu cu rugăciuni pentru ca Dumnezeu să le ierte păcatele celor/celui adormiți/adormit. Acestea se pot face ori de câte ori dorim să ne rugăm pentru cel adormit împreună cu Biserica.

Pomenirea celor adormiți, la slujbă 

La Proscomidie, credincioșii, prin pomelnicele aduse la sfântul altar, cer preotului să scoată părticele – miride – din prescură atât pentru cei vii cât și pentru cei adormiți. Acestea sunt așezate pe Sfântul Disc, în partea de jos a părticelei care reprezintă pe Hristos cel răstignit – Agneț -, pentru ca dragostea lui Hristos cel jertfit Tatălui pentru neamul omenesc, să se reverse si asupra celor vii cât și asupra celor adormiți. Scoțând aceste părticele, preotul le rostește numele. Pomenirea lor de către preot îndreptată spre Hristos, Îl face și pe Hristos să-i pomenească în fața Tatălui. La Proscomidie se pot pomeni toți cei care au murit nedespărțiți de Biserică. Cei care au murit în dispreț cunoscut fată de Dumnezeu, nu pot fi pomeniți. Credincioșii însoțesc pomelnicele cu câte o prescură și o lumânare aprinsă. Ei aduc darul lor de pâine lui Hristos, iar Hristos primindu-l îl întoarce prefăcut în trupul Său.

Prin moarte, omul nu trece în neființă

În cântările de la înmormântare, moartea trupească e considerată o mutare, o trecere de la cele vremelnice la cele veșnice- „viața cea trecătoare care este umbră fără ființă, vis de înșelăciune care se arată ca o nălucă, chin al vieții pe Pământ”. În una dintre pericopele evanghelice care se pot citi la această slujbă se spune: „și vor ieși cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii”. Așa încât învierea nu este opțională. „Fraților, despre cei care au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să vă întristați ca și ceilalți care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, (…)  pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El”.

De ținut seamă!

Se întâmplă ca scrierea pomelnicului să apară și specificația „pomenirea de nouă zile, 40 de zile, un an, șapte ani”. Cărțile de cult nu prevăd acest lucru, fapt pentru care nu este nevoie să se adauge precizarea menționată. Se obișnuiește ca la 40 de zile și un an de la moarte  să se dea de pomană diferite lucruri: îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte de uz casnic; să se împartă de fiecare dată un anumit număr de farfurii cu mâncare: șase, douăsprezece. Cărțile bisericești nu prevăd nimic în această privință și fiecare poate da cât crede de cuviință, numărul acestora neavând nici o influență asupra stării sufletești a celui răposat. Obiceiul, practicat în unele părți de țară, de a se deshuma morții la șapte ani și a se reînhuma cu slujbă specială, nu este prevăzut în cărțile de slujbă. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a înmormântării, ci a parastasului.

                                    Preot Ciucă Robert-Ștefan

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.