Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

SONY DSC

Baia de Fier ar avea șanse să obțină proiecte mult mai mari pe fonduri europene, dacă va fi declarată stațiune turistică. În momentul de față, autoritățile așteaptă ca guvernul să aprobe actul normativ depus de Autoritatea Națională pentru Turism. „Ne va ajuta foarte mult acest statut, se vor putea accesa fonduri europene la valori mult mai mari decât până acum. Sunt foarte multe proiecte pe care le-am avea, dar să se dea hotărârea de guvern și apoi o să stăm mai mult de vorbă. S-a depus documentație, nu a fost așa simplu. Dacă nu soliciți, nu primești. nu doar asta, localitatea în sine a trebuit să  îndeplinească  anumite criterii, nu se poate da acest titlu la orice localitate, obiectivele turistice au fost un punct obligatoriu”, a declarat Dumitru Turbăceanu

galeria-minunilor-pestera-muierilorPrincipalul punct de atracție în această zonă este Peștera Muierilor, caverna fiind declarată cel mai popular obiectiv turistic din România, dar și cel mai vizitat, anual trecând pe aici 10.000 de persoane. Acesta reprezintă un punct forte care dă mari speranțe autorităților.

„Peștera Muierii este cel mai important, dar avem și monumente istorice și biserici, sunt mai multe. Peștera este cuprinsă și în trasee turistice, este prima  peșteră electrificată din România, toată lumea știe de ea. Nu există niciun parteneriat pentru promovarea ei, dar știe toată lumea, toate agențiile de turism includ în traseele dumnealor Peștera Muierilor, Mănăstirea Polovragi și altele”, a mai precizat Dumitru Turbăceanu.

Alte 11 localități din România așteaptă să primească acest statut, printre ele aflându-se comuna Suceviţa, comuna Pojorâta- județul Suceava; Băile Banffy – Topliţa, Orașul Borsec- județul Harghita; Oraşul Negreşti-Oaş, județul Satu Mare; Băile Ocna Dej, județul Cluj; comuna Sângiorgiu de Mureş, județul Mureş; Localitatea Colibiţa, județul Bistriţa Năsăud; Oraşul Moineşti, județul Bacău; comuna Boghiş, județul Sălaj; dar și comuna Moisei, județul Maramureş.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.