Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

14793969_10209346911662648_1913933782_nÎn vara acestui an, elevii români au prezentat ochelarii inteligenți „Mitra”, concepuți pentru a veni în ajutorul persoanelor cu mari deficiențe de vedere, în cadrul celei de-a 27-a ediții a Competiției JA Europe Company of the Year. Deși au participat peste 200 de tineri întreprinzători din 35 de state europene, liceeni români au reușit performanța de a câștiga competiția, obținând Premiul pentru Excelență în IT, oferit de compania AT&T.
Echipa minune este formată din elevi de la Colegiul Național I. L. Caragiale, sub coordonarea profesoarei Mihaela Gavanescu.
Despre Ochelarii Mitra, cu care au intrat în competiție, spun că au fost produși cu ajutorul unei imprimante 3D , aceștia fiind dotați cu un set de senzori care analizează toate informațiile despre obiectele din jur, procesându-le și transmițându-le utilizatorului prin sunete de intensitate și frecvență variabile.
Ochelarii Mitra vin în ajutorul nevăzătorilor sau a celor cu probleme foarte grave de vedere să se adapteze situațiilor zilnice: să aprecieze distanța,să perceapă culorile, să se ferească de obiecte care se deplasează cu viteza mare spre ei .
„Dacă eu mă gândesc la 2, imediat îmi vine în minte albastru. Dacă vedem o culoare, de exemplu, să simțim un miros”. Acesta este principiul pe care s-au bazat și elevii bucureșteni când au creat ochelarii Mitra. Pentru invenția lor, elevii au câștigat locul I la nivel mondial și la competiția Social Innovation Relay.

Distribuie:

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.