Informații contact

REVISTA CULT URA SRL, Str. Marin Sorescu 2A, Targu Jiu, Gorj

Tel. 0731 088 036

Platouri tradiţionale, sarmale cu mămăliguţă sau drobul sunt doar câteva dintre preparatele tradiţionale de care turiştii s-au bucurat din plin în prima zi de Paşte, la pensiunea „Cheile Oltețului”, din Polovragi. Gazdele pensiuni au făcut tot posibilul ca oaspeţii lor să se simtă precum acasă. Preparatul vedetă a fost mielul la rotisor. Vremea frumoasă a făcut ca turiştii să petreacă în aer liber, bucurându-se de preparatele tradiţionale.

„Ne  bucurăm de timpul frumos care este astăzi, după post, cu mâncare tradiţională, ca la mama acasă. Ne-am reunit cu toţii, într-un număr atât de mare. Toată lumea se bucură de aerul curat, de priveliştea din jurul nostru”, a spus Ana Caralicea, proprietarul pensiunii „Cheile Oltețului”

Turiștii care au ajuns în zonă au fost încântați de ce au găsit aici și, totodată, s-au bucurat de peisajele din zona Polovragi.

„Este extraordinar.Am reuşit să vizităm multe locuri faine. Peşterile din zonă, am ajuns chiar şi la zăpadă pe Transalpina. Zilele acestea ne bucurăm de peisajul din zonă. Mâncare din această zonă este foarte bună, gustoasă şi multă. Este foarte frumos aici. Aer curat, iar gazdele sunt foarte primitoare”, au spus câțiva turiști.

Pensiunea „Cheile Oltețului”, din Polovragi

Pensiunea Cheile Oltețului este localizata în vecinătatea Mânăstirii Polovragi, între Horezu și Baia de Fier, pe teritoriul comunei Polovragi, la doar 20 de minute de Peștera Polovragi.

Drumul de la pensiune la peșteră, urcă lin, paralel cu râul Olteț care de-a lungul timpului a săpat veritabile chei cu pereți verticali pe aproximativ 3 km.

Superbul peisaj poate fi admirat chiar de pe proprietatea pensiunii unde veți descoperi ospitalitatea specifica zonei, liniște, aer curat și plăcerea aproprierii de tradițiile românești.

Într-un ambient ce îmbină rusticul cu modernul, Pensiunea Cheile Oltețului vă asigură confortul unei locații de patru stele, într-o atmosferă liniștită, departe de zgomotul și aglomerația orașului.

Pensiunea Cheile Oltețului dispune de 15 camere majoritatea oferind unele dintre cele mai frumoase priveliști pe care le poți admira în România. Totodată, serviciile noastre de cazare includ: grupuri sanitare proprii, TV, Internet, aer condiționat, uscător de par și minibar.

Pensiunea are și un restaurant la parter, care oferă meniuri selecte, atât tradiționale cât și moderne care pot răspunde cerințelor celor mai pofticioși clienți.

Locația dispune de un loc de joacă special amenajat în curtea pensiunii, pentru divertismentul copiilor.

Cei care vreți să petreceți câteva zile la pensiunea „Cheile Oltețului” din Polovragi puteți obține mai multe informații accesând următoarele link-URI https://cheile-oltetului.ro/, https://www.facebook.com/PensiuneaCheileOltetului sau sunând la 0729777425.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.