Pamfletul „Baroane“, opera care l-a adus pe Tudor Arghezi în lagărul de la Târgu Jiu

Pamfletul „Baroane“, opera care l-a adus pe Tudor Arghezi în lagărul de la Târgu Jiu

- in Reportaj, Romania civila, Slider
1
1.2K vizualizari

Tudor Arghezi a publicat, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, articole antifasciste, culminând cu un virulent pamflet „Baroane”, împotriva baronului von Killinger, reprezentantul Germaniei hitleriste la Bucureşti.
Iată, creația lui Arghezi care i-a adus izolarea:

„Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Şi ce mojic! Ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om şi parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva, prin ceruri ori iad.
Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne!, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa s-a mai moderat, burta caută un relief mai aproape de spinare. Nici părţile de dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante, dedesuptul croielii scurte.
Cred că nu mai iei dimineaţa patru cafele cu lapte, o halcă de şuncă şi opt prăjituri, cu care ţi-ai pus din nou în funcţiune intestinul gros, anemiat de răbdări prăjite. Te umpluseşi bine, până la râgâială.
Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit. Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.
Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune!
I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.
Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!… Scrie Ştefan? ? Nu scrie!… Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete sterse de sânge?
Mi-a ieşit o floare-n grădină, ca o pasăre roşie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ţi-ai pus labele pe ea şi s-a uscat. Mi-a dat spicul în ţarină cât hulubul şi mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul şi te-ai dus cu el. Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele, şi le-ai sorbit din adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes. Şi din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi laşi cârdurile de ciori.
Începi să tremuri acum, căzătură. Aşa s-a întâmplat cu toţi câţi au umblat să-mi fure binele ce mi l-a dat Dumnezeu. Te-ai cam subţiat şi învineţit. Obrazul ţi-a intrat în gură, gulerul ţi-a căzut pe gât ca un cerc de putină uscată. Dacă te mai usuci niţel, o să-ţi adune doagele de pe jos. Ce floacă plouată-n capul tău! Ce mustaţă pleoştită! Ce ochi fleşcăiţi!
Parcă eşti un şoarece, scos din apă, fiartă, de coadă, Baroane…“.
Pamfletul a fost publicat în publicația „Informația Zilei“ în data de 30 septembrie 1943.

După această sfidare, scriitorul a fost arestat şi trimis pentru un an în lagărul de la Târgu Jiu. „Într-o singură privinţă, Arghezi a dovedit o atitudine precisă şi neschimbată, şi anume faţă de germani şi de civilizaţia lor, şi tocmai aceasta i-a atras neplăceri”, subliniază Nicolae Manolescu, în „Istoria critică a literaturii române”.

Arghezi i-a lăudat pe gorjeni

În ciuda faptului că era lipsit de libertate, Tudor Arghezi s-a simțit bine și lagărul de Târgu Jiu. Alexandru Doru Şerban a scris în cartea sa, „Vremelnic trecători prin Gorj” despre perioada petrecută de Arghezi în Târgu Jiu: „În 2 octombrie 1943, Arghezi se destăinuia: «Îmi pare rău de întoarcerea printre oltenii mei în calitate de arestat, dar fiind cu ei într-un moment de acerbă încordare românească, mă simt, aş zice, în siguranţă». Tudor Arghezi era oltean, tatăl şi bunicul său născându-se şi trăind o viaţă întreagă în Craiova. În perioada în care a fost închis în lagărul de la Târgu Jiu, Arghezi l-a cunoscut pe Jean Bărbulescu, directorul ziarului Gorjeanul. În timpul în care a fost închis, poetul a scris numeroase creaţii, printre care şi un elogiu al judeţului ce suna cam aşa: «Gorjul e o regiune de surprize… Întâi, căci se cuvine să fie pus întâi, e gorjeanul. (…) E altfel de român şi altfel de oltean»“.
Arghezi s-a aflat în detenție în lagărul din Târgu Jiu din 2 octombrie 1943 şi eliberat la 30 decembrie 1943. Prin chitanţa de plată a „chiriei” lunare, se adevereşte că poetul a locuit nu la „comun”, ci într-o încăpere cu pat şi masă situată într-una din cabanele negre.

S-a împrietenit cu directorul ziarului Gorjeanul

Poetul relatează viata pe care o ducea în lagărul de la Târgu Jiu și prietenia pe care a legat-o cu directorul ziarului Gorjeanul. Lagărul din Târgu Jiu a rămas mereu în amintirea poetului, după cum chiar acesta relata într-o scriere: „Nu cred să existe o instituţie mai eficace – scrie Arghezi – pentru educarea şi apropierea oamenilor ca puşcăria, în toate formele ei, născocite de civilizaţia becului electric şi a transformatorului motorizat. Arta de a guverna cu lacăt şi cu condeiul amorţit are nevoie de acest indispensabil adjutant (…) Alte închisori şi arestări din timpul îndeletnicirilor mele de scrib, aproape le-am uitat, ori îmi amintesc de ele incidental, din când în când, prin coincidenţă fortuită. Lagărul din Tg-Jiu îmi e constant şi periodic prezent. La o săptămână, la două, poşta oltenească îmi aduce ziarul «Gorjanul». Cum sunt şi eu o ţâră Gorjan, odată prin lagăr şi odată prin descendenţă, mă reped numaidecât să-l desfac. Am neamuri de Tudori la Cărbuneşti, pe care nici nu le cunosc. Dar mi-e dor de ele. Materialul ziarului mă interesează orişicum şi orişicând (…). Directorul ziarului, d. Jean Bărbulescu, îl scoate de 23 de ani. E un personaj scurtac, bondoc şi un om de mare ispravă, de care mă leagă o ineluctabilă suvenire. Lua drumul adeseori până la închisoare. Mă aştepta în biroul comandantului, colonelul Leoveanu, – alt mare om cumsecade – şi scotea din buzunarul paltonului, pentru deţinut, o sticlă de «apă minerală». Clocea sub dop, de ani de zile, cel mai bun vin sau rachiu. La puşcărie, o picătură de drojdie e animatoare“.

1 Comment

  1. marin badea stefan

    de ce in zilele noastre nu mai exista un tudor arghezi ?oare ar mai putea supravietui oameni de tipul unuia ca dragnea et. compania ?gandesc la zicala”in tara orbilor chiorul e imparat”…

Lăsați un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.